Credeţi că ştiţi ce colegi de trafic aveţi? Alt şofer FĂRĂ PERMIS, BĂUT şi posibil DROGAT, pe şoselele Clujului
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Mai 2025, 07:08
- Eveniment
- Ascultă știrea

Dacă aţi şti că unii dintre colegii dumneavoastră din trafic conduc fără permis, băuţi şi poate chiar drogaţi cât de preventiv aţi conduce sau cât de grăbiţi aţi mai fi pentru a ajunge la destinaţie?
Un exemplu este dat de poliţiştii din Turda, care au arestat pentru 30 de zile un astfel de şofer. "În data 27 mai a.c., în jurul orei 02.50, polițiștii Biroului Rutier Turda au oprit pentru control un conducător auto care circula pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Turda.
La volanul autoturismului, polițiștii au identificat un tânăr de 28 de ani, din localitatea Luduș, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În urma analizelor de specialitate efectuate de Institutul de Medicină Legală, a reieșit prezența în organism a substanțelor psihoactive.
Astfel, polițiștii au dispus reținerea lui pentru 24 de ore, acesta fiind depus la un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de 28 mai.a.c., bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, unde judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 zile", a informat IPJ Cluj.