Crimă în Cluj: O femeie a fost ucisă cu sânge rece de fiul ei

Crimă în Cluj: O femeie a fost ucisă cu sânge rece de fiul ei
ilustrativ | Foto: republikanews.ro

Cazul femeii de 50 de ani, găsită decedată în condiții suspecte într-o locuință din comuna Tureni, județul Cluj, a luat o turnură dramatică.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Principalul suspect în acest caz este chiar fiul victimei, un tânăr de 22 de ani, care suferă de tulburări psihice, scrie Observatornews.ro.

Femeia a fost găsită fără viață de către muncitorii care efectuau lucrări de renovare la casă. Aceștia au alertat imediat autoritățile. Mama victimei, care locuiește în aceeași curte, a declarat că în noaptea incidentului a auzit zgomote în jurul orei 2:00, dar nu a avut curaj să iasă afară, potrivit sursei citate.

Victima ar fi fost atacată cu un ciocan, arma fiind găsită în apropierea locului faptei. Fiul victimei ar fi părăsit locuința printr-o fereastră imediat după incident, dar a fost prins la scurt timp de polițiști.

Ce spune IPJ Cluj

Polițiștii din Turda au fost sesizați, la data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 09:50, cu privire la găsirea unei femei decedate, în vârstă de 50 de ani, într-un imobil din comuna Tureni, sat Tureni.

"Din primele verificări, aceasta prezenta urme de violență pe corp", a transmis IPJ Cluj.

Cercetările sunt desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru stabilirea circumstanțelor în care a survenit decesul.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .