Cristian Gog a "îngheţat" un record mondial pentru clujeni

Cristian Gog a
Mai bine de trei ore într-un "sicriu" de gheaţă, în centrul Clujului, a stat mentalistul Cristian Gog în această seară, la Zilele Clujului.

Mii de oameni au stat cu sufletul la gură timp de trei ore, când mentalistul Cristian Gog a stat într-un "sicriu" de gheaţă. Unii spectatori chiar s-au putut apropia să îl vadă şi să-l fotografieze cu telefonul mobil.

"Aş vrea ca acest gest să fie un semn de mulţumire pentru voi, clujenii, pentru că aţi venit aici şi pentru că m-aţi susţinut la Românii au talent", a spus mentalistul, înainte de a intra în cubul de gheaţă ce cântărea nu mai puţin de două tone. Învelit într-o folie de plastic, pentru a fi ferit de umezeală, clujeanul a reuşit să facă un show cum nu s-a mai văzut în România, sub privirile îngrijorate ale celor de la SMURD, care aveau o ambulanţă în apropiere.

Recordul mondial anterior era de aproximativ două ore şi jumătate, iar Gog a declarat că vrea să stea cel puţin o jumătate de oră. Cu toate acestea, el a refuzat repetat îndemnul organizatorilor de a ieşi afară, în uralele spectatorilor. A fost de acord după mai mult de trei ore. Gheaţa se sudase, aşa că a fost nevoie să fie spartă.

În uralele spectatorilor, Gog s-a ridicat în picioare şi a ţinut să le închine, la microfon, celor prezenţi, noua sa victorie.

A fost prima seară a Zilelor Clujului. Spectacolul din Piaţa Unirii a început cu o paradă a majoretelor şi a cluburilor sportive clujene, iar, în timp ce Gog stătea în blocul de gheaţă, în faţa scenei, au avut loc concerte ale trupelor Om, Maya şi, apoi, Andreea Bălan.

Etichete
Comenteaza