CSM a decis excluderea judecătorului Adrian Gabriel Năsui din magistratură

CSM a decis excluderea judecătorului Adrian Gabriel Năsui din magistratură
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis astăzi excluderea din magistratură a judecătorului Gabriel Adrian Năsui, judecător în cadrul Curţii de Apel Cluj. Decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"În şedinţa din data de 19 iunie 2013, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, în parte, cu majoritate de voturi, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Gabriel Adrian Năsui, judecător în cadrul Curţii de Apel Cluj şi a aplicat sancţiunea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 100 lit. (e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată că modificările şi completările ulterioare, constând în excluderea din magistratură, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. (a) şi (m) din Legea 303/2004 (aflată în vigoare anterior modificării prevederilor menţionate prin Legea nr.24/2012) şi respectiv art. 99 lit (i) teza I din aceeaşi lege (în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 24/2012)", se arată într-un comunicat postat pe site-ul CSM.

"Abaterile disciplinare reţinute de Secţia pentru judecători sunt următoarele:
- încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii;
- nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;
- nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa", menţionează reprezentanţii Biroului de Informare Publică şi Relaţii cu Mass-Media al CSM.

Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De precizat că în octombrie 2011 Gabriel Adrian Năsui a fost sancţionat de Secţia pentru Judecători a CSM cu reducerea cu 15% a salariului timp de 3 luni, fiind cercetat de CSM pentru că a judecat o cerere prin care şi-a favorizat soţia.

Comenteaza