Video Cum a fost la Florii în Florești. Primarul Pivariu: „Atmosferă plină de iubire și solidaritate”

Cum a fost la Florii în Florești. Primarul Pivariu: „Atmosferă plină de iubire și solidaritate”
| Foto: captură video

Cea de-a VI-a ediție a evenimentului Florii în Florești a avut loc în perioada 27-28 aprilie și 1-3 mai, în parcul Poligon din cea mai mare comună din țară.

Primarul Bogdan Pivariu susține că, pe parcursul celor cinci zile, s-au creat amintiri frumoase și legături puternice între membrii comunității floreștene.

Am sărbătorit împreună aceste zile de sărbătoare și vacanță, transformându-ne într-o comunitate unită și plină de viață. Pe durata celor 5 zile de evenimente, am fost martorii unor momente deosebite care ne-au încântat inimile.

Corurile care ne-au încântat cu pricesne bisericești au adus o atmosferă de liniște și solemnitate, aducându-ne mai aproape de tradițiile noastre strămoșești. Discuțiile despre identitatea noastră ca români în cadrul Uniunii Europene au fost extrem de valoroase, evidențiind importanța păstrării valorilor noastre și a unității în diversitate.

Momentele dedicate celor mici au fost de neuitat. Copiii s-au bucurat de atelierele de încondeiat ouă, de modelat ceară și de vânătoarea de ouă de Paște. Piesele de teatru de păpuși educative au adus zâmbete pe fețele celor mici, iar competițiile în aer liber au creat amintiri de neuitat.

Am fost martorii unei bucurii autentice în ochii copiilor, care au știut să se bucure de reușitele lor și să se încurajeze reciproc. Atmosfera a fost plină de iubire și solidaritate, demonstrând că suntem o mare familie acasă, aici, la Florești.

Sărbătorind împreună, am creat amintiri frumoase și legături puternice între membrii comunității noastre. Sperăm ca aceste momente să ne inspire și să ne unească și mai mult în viitor. Floreștiul este cu adevărat un loc special, unde comunitatea strălucește prin unitatea și bucuria sa”, a transmis Bogdan Pivariu.

Comenteaza