Cum funcționa „mafia Bacalaureatului”: 5 persoane reținute. Percheziții inclusiv în Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:21
- Eveniment
- Ascultă știrea
Cinci persoane au fost reținute într-un dosar de fraudare a examenului de Bacalaureat 2026, în urma unor percheziții desfășurate în cinci județe din țară, inclusiv în Cluj.
Anchetatorii susțin că suspecții ar fi pus la punct o rețea prin care subiectele de examen erau fotografiate direct din sălile de concurs, rezolvate rapid și apoi transmise unor candidați contra cost.
Potrivit procurorilor, rețeaua ar fi fost activă încă din anul 2023 și funcționa prin intermediul unor persoane aflate în centrele de examen. După fotografierea subiectelor, imaginile erau trimise către membri ai grupării care rezolvau cerințele în timp real și transmiteau răspunsurile către elevii implicați, conform News.ro.
Vineri, anchetatorii au efectuat 47 de percheziții domiciliare în județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu, într-un dosar care vizează divulgarea de informații nepublice pentru fraudarea examenelor naționale. Surse din anchetă susțin că suspecții percepeau sume de bani pentru furnizarea rezolvărilor către candidați.
Anchetatorii încearcă acum să stabilească amploarea rețelei și numărul exact al beneficiarilor. În paralel, sunt verificate și eventuale legături cu persoane din sistemul educațional care ar fi putut facilita accesul la subiecte sau transmiterea informațiilor în timpul examenelor.
Cazul vine în contextul în care Ministerul Educației a anunțat, în această sesiune de Bacalaureat, mai multe situații de fraudă și tentativă de fraudă în centrele de examen din țară.











