Cum i-a marcat arestarea pe profesorii din dosarul “Bacul xeroxat”

Cum i-a marcat arestarea pe profesorii din dosarul “Bacul xeroxat”
Evaluările psiho-sociale ale celor trei profesori condamnaţi de tribunal pentru corupţie arată că aceştia percep diferit infracţiunile pe care le-au recunoscut.

Curtea de Apel, unde a fost atacată sentinţa tribunalului, a primit evaluările psiho-sociale ale profesorilor Ioan Rus, Ioan Văidăhăzan şi Dorel Avram, de care judecătorii ţin cont la stabilirea pedepselor. Evaluările arată că Văidăhăzan, care a fost părăsit de soţie imediat după arestare, conştientizează cel mai bine consecinţele faptei penale comise, iar la polul opus se află Avram, singurul dintre cei trei aflat în libertate, care, potrivit raportului, minimalizează gravitatea faptei şi nu conştientizează întru totul consecinţele acesteia. Magistraţii Curţii de Apel se vor pronunţa în 4 aprilie în acest caz.

Evaluarea psiho-socială realizată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj arată că fostul director al Grupului Şcolar "Alexandru Borza", Ioan Rus, trăieşte în concubinaj de 17 ani cu o femeie care spune despre el că "este o persoană extraordinar de bună, care nu ştie să refuze pe cineva". Chiar Rus le-a spus psihologilor că a ajuns să fie inculpat din cauză că a vrut să ajute oamenii de o vârstă mai înaintată să treacă examenul de bacalaureat. Informaţiile adunate de angajaţii Serviciului de Porbaţiune de la locul de muncă al lui Rus arată că acesta a creat un cadru de lucru adecvat pentru profesori şi un mediu propice pentru ca elevii să înveţe. Rus îşi doreşte ca după eliberare să revină în mediul didactic şi să înfiinţeze o firmă de recondiţionare de cărţi, o pasiune mai veche a sa. Raportul de evaluare arată că acesta "poate avea o conduită pro-socială".

Fostul director adjunct al Colegiului "Edmond Nicolau", Ioan Văidăhăzan, pare să fie cel mai afectat de proces şi de arest. Acesta era căsătorit din 1996, având o fiică în clasa a X-a, însă soţia a intentat divorţ la scurt timp după arestarea preventivă. Evaluarea psiho-socială precizează că soţia a luat această decizie pe motiv că "a fost foarte neplăcut surprinsă, ştiindu-l ca un om integru, şi este supărată pentru că i-a făcut de ruşine în societate". De asemenea, agentul de probaţiune notează că mama inculpatului a fost afectată. De altfel, Văidăhăzan nu doreşte să fie vizitat la penitenciar de către membrii familiei, păstrând legătura cu ei doar telefonic.

Raportul arată că Văidăhăzan este un om dedicat activităţii didactice şi că, pe lângă aceasta, deţine două firme, una de reparaţii electronice şi alta de transport rutier de marfă, de care intenţionează să se ocupe după eliberare. De altfel, singurul pe care îl primeşte în vizită la penitenciar este asociatul din firma de transport, cu care discută despre redresarea afacerii care în 2008 a intrat în impas. Acesta a fost unul dintre motivele care l-au determinat pe Văidăhăzan, potrivit spuselor sale, să accepte bani de la candidaţii la bacalaureat. În încheierea evaluării psiho-sociale se menţionează că Văidăhăzan a conştientizat după arestare consecinţele pe plan social, emoţional şi material ale faptelor sale. Profesorul le-a spus psihologilor că faptele de corupţie pentru care este închis reprezintă un lucru singural în viaţa sa.

Cel mai puţin afectat de procesul penal pare să fie, potrivit evaluării psiho-sociale, directorul şcolii private Didactica Nova, Dorel Avram, cel care a fost eliberat din arest preventiv pe parcursul judecăţii la tribunal şi care a primit condamnare cu suspendare a executării pedepsei. Agentul de probaţiune a notat că Avram minimalizează gravitatea faptei şi nu conştientizează întru totul consecinţele faptelor. De asemenea, profesorul le-a indicat evaluatorilor că şi alţii au comis fapte similare şi nu au păţit nimic.

Avocaţii lui Ioan Rus şi Ioan Văidăhăzan, au cerut ieri la Curtea de Apel Cluj, unde a fost atacată sentinţa tribunalului, ca dosarul să fie returnat primei instanţe pentru rejudecare. De asemenea, apărătorii celor doi inculpaţi ar dori ca dosarul să fie conexat cu un al doilea, ajuns pe rolul tribunalului cu puţin timp înainte de condamnări. În al doilea dosar sunt inculpaţi Rus şi Văidăhăzan, alături doi candidaţi la bacalaureat, pentru fapte similare din primul dosar. Avocaţii s-au arătat nemulţumiţi de faptul că judecătorul de la tribunal care a emis sentinţa nu a fost informat de cel de-al doilea dosar intrat pe rol. Întrebat la Curtea de Apel dacă trebuia să informeze instanţa cu privire la a doua trimitere în judecată, reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a răspuns: "Să zicem că da". Totodată, avocaţii au precizat că s-a făcut o aplicare greşită a legii de accelerare a justiţiei, deoarece spun că nu ar fi trebuit emisă o sentinţă separată pentru inculpaţii care şi-au recunoscut fapta, faţă de cei care sunt încă judecaţi. Avocatul celui de-al treilea profesor inculpat în dosarul ajuns la Curte, Dorel Avram, nu este de acord cu trimiterea înapoi la tribunal a dosarului şi doreşte ca clientul său să rămână condamnat cu suspendare, sentinţă primită iniţial. Magistraţii Curţii se vor pronunţa în 4 aprilie.

Trei sesiuni fraudate

Amintim că Ioan Văidăhăzan şi Ioan Rus au fost condamnaţi, după recunoaşterea faptelor, pentru fraudarea a trei sesiuni de bacalaureat la 2 ani şi 8 luni, respectiv 2 ani şi 3 luni de închisoare, ei fiind arestaţi preventiv din iulie 2010. Al treilea inculpat care a recunoscut faptele, Dorel Avram, a primit 1 an şi 9 luni cu suspendare pe un termen de încercare de 3 ani şi 9 luni. În acelaşi caz, au rămas în faza de judecată la tribunal profesorul universitar Ilie Cornoiu şi 15 candidaţi de la bacalaureat, care nu şi-au recunoscut faptele şi nu au beneficiat de noua lege privind accelerarea justiţiei.

 

Comenteaza