Update Foto Cum s-a produs accidentul din Florești cu autospeciala SMURD / ”Am fost în spatele mașinii lovite chiar când s-a întâmplat”

Cum s-a produs accidentul din Florești cu autospeciala SMURD / ”Am fost în spatele mașinii lovite chiar când s-a întâmplat”
Facebook Info Trafic Cluj, captura video digi24.ro

Salvatorii clujeni au intervenit luni seara, în Florești, la un accident rutier produs între un autoturism și o ambulanță SMURD. Martorii accidentului spun ce s-a întâmplat. 

Până în dimineața de marți, 29 octombrie, mai informații despre cum s-a produs accidentul din Florești cu ambulanța SMURD și mașina răsturnată au venit de la cei care au fost martori la tragedie. ”Am fost în spatele mașinii lovite chiar când s-a întâmplat”, a scris un șofer pe un grup de Facebook al comunei Florești. 

”Pe strada Plopilor, la verde a făcut stânga spre Vivo, de unde între timp a venit SMURD-ul cu o viteză foarte mare fără sirene pornite, doar cu luminile... SMURD-ul la ce viteză avea, dacă avea sirenele pornite, poate, poate, se evita...

În intersecția cu Plopilor este spațiu comercial pe colt multe lumini, reclame, semafoare... pentru a acorda prioritate din timp smurdului cu viteza mare în așa intersecție, poate cu sirene nu se ajungea la accident”, a relatat unul dintre martorii accidentului. 

”În Florești la toate intersecțiile semaforizate din str principală, înainte de a ieși la culoarea verde, trebuie să te asiguri că nu vin ambulanțe, mașini de politie sau alte mașini ce sunt în misiune. Este foarte riscant să ieși fără să te asiguri”, transmite un alt șofer din Cluj. Însă alți șoferi atrag atenția asupra faptului că în intersecție și mașinile care intervin la urgențe sunt obligate să încetinească. 

Amintim că în autoturismul care s-a răsturnat după impactul cu autospeciala SMURD s-au aflat două persoane încarcerate: o femeie și un bărbat de aproximativ 20 de ani. Până la sosirea echipajelor, femeia a fost extrasă din autoturism de către participanții la trafic. Ulterior pompierii l-au extras pe bărbat, ambii fiind transportați la spital, conștienți și cooperanți, a transmis ISU Cluj.

UPDATE IPJ Cluj:
Pe de altă parte, IPJ Cluj contrazice într-un comunicat de presă oferit în dimineaţa de marţi, la ora 9:00 informaţiile martorilor, şi transmite că ambulanţa SMURD ar fi avut atât semnalele luminoase, cât şi cele acustice în funcțiune. 

"La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 21.40, a avut loc un accident rutier, pe DN1 E60, pe raza localității Florești.

Din primele cercetări efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, o ambulanță care se deplasa în regim prioritar, din direcția municipiului Cluj-Napoca înspre Florești, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a intrat în coliziune cu un autoturism, care a pătruns de DN1 E60, la volanul căruia se afla un tânăr de 23 de ani.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tânărului de 23 de ani, precum și a unei tinere de 22 de ani, pasageră în autotursim, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Testările alcoolscopice au indicat rezultate negative", a precizat IPJ Cluj.

Comenteaza