Cum să ne uităm la televizor. Episodul 2 din serialul "Înţelege televiziunea" - VIDEO

Cum să ne uităm la televizor. Episodul 2 din serialul
Valentin-Alexandru Jucan, clujeanul care este membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), a lansat episodul 2 din seria de clipuri intitulată "ÎNŢELEGE TELEVIZIUNEA".

Este vorba de un proiect care se derulează sub forma unor clip-uri de scurtă durată pe care membrul C.N.A. le publică periodic în mediul on-line, pe platformele de socializare.

"Îmi propun să explic, pe înțelesul tuturor, ce este C.N.A.-ul, cui folosește și cum este organizat, care sunt mecanismele de funcționare a presei audiovizuale. Consider că îmbunătăţirea spaţiului audiovizual trebuie să pornească şi dinspre public. Acest lucru poate fi realizat prin informarea acestuia în legătură cu drepturile pe care le are în legătură cu presa radio sau TV, dar mai ales în legătură cu obligaţiile pe care radiodifuzorii le au realizarea actului jurnalistic", a explicat Valentin-Alexandru Jucan.

"Clipurile sunt destinate publicului larg, prezentate într-o formă pe înţelesul tuturor, cu un singur scop: educaţia media", a precizat clujeanul care este membru în C.N.A.

Proiectul se va desfăşura pe parcursul anului 2016.

Comenteaza