Video Curier amendat pentru drifturi într-un sens giratoriu din Cluj-Napoca. Polițiștii: „Comanda va întârzia 30 de zile”

Curier amendat pentru drifturi într-un sens giratoriu din Cluj-Napoca. Polițiștii: „Comanda va întârzia 30 de zile”
| Foto: Facebook / screenshot IPJ Cluj

Un șofer a primit o amendă usturătoare după ce a fost prins că făcea drifturi într-un sens giratoriu din Cluj. Pe deasupra a rămas și pieton.

Șoferul prins de polițiști conducea o mașină care avea logo-ul unei firme de curierat.

Pe lângă faptul că acesta a primit o amendă mare de peste 2.000 de lei, a rămas și fără carnetul de conducere.

"Din motive de «conducere agresivă», comanda dumneavoastră va întârzia 30 de zile. Respectivul conducător auto a fost sancționat de polițiștii Biroului Rutier Cluj, cuantumul total al amenzilor fiind de 2.320 de lei.

Abaterile: conducere agresivă, lipsa documentelor prevăzute în legislație, nepurtarea centurii de siguranță, lipsa dotărilor specifice la autovehicule. De asemenea, dreptul acestuia de a conduce autovehicule a fost suspendat pe o perioadã de 30 de zile", a transmis IPJ Cluj. 

Comenteaza