Cutremurul de 4.7 de lângă Napoli, urmat de zeci de replici. Cel puțin 21 de persoane rănite, dintre care două în stare gravă

Cutremurul de 4.7 de lângă Napoli, urmat de zeci de replici. Cel puțin 21 de persoane rănite, dintre care două în stare gravă

Un cutremur cu magnitudinea de 4,7 s-a produs, vineri seara, în zona Campi Flegrei din apropierea orașului Napoli, din sudul Italiei. Pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă, s-au înregistrat de zeci de replici după primul seism.

Cutremurul de vineri seara a fost urmat pe tot parcursul nopţii de zeci de replici de intensitate mai mică, dintre care cea mai puternică, de magnitudine 3,1, s-a produs la ora 05:47 (03:47 GMT).

Campi Flegrei este o zonă aflată la aproximativ 20 de kilometri vest de Vezuviu, cu o activitate vulcanică ridicată. Cutremurul a fost simțit cu intensitate la Napoli, în localitățile din jurul Golfului, dar și pe insulele Ischia și Procida, scrie rotalianul.com.

Primele date indicau opt persoane rănite ușor, încadrate cu cod galben. Ulterior, bilanțul a fost revizuit la 21 de răniți, dintre care doi în stare gravă. Nu au fost anunțate persoane decedate.

În localitatea Marano, un bărbat din zona Castelbelvedere s-a aruncat de la balconul apartamentului său situat la primul etaj, speriat de violența seismului. Salvatorii i-au acordat primele îngrijiri și l-au transportat la spital. Bărbatul a suferit mai multe răni și contuzii în urma căderii, dar viața sa nu ar fi în pericol, relatează Il Mattino.

Cele mai importante distrugeri au fost raportate la Pozzuoli, unde s-a desprins o parte a zidului unei clădiri de pe via Pergolesi. Bucăți mari de tuf vulcanic au căzut peste mai multe autoturisme parcate, provocând avarii. 

Circulația feroviară a fost suspendată în nodul Napoli pentru efectuarea verificărilor, măsura vizând trenurile de mare viteză, Intercity și regionale. Tehnicienii Rete Ferroviaria Italiana au început controlarea infrastructurii, traficul urmând să fie reluat după confirmarea siguranței liniilor. Portul din Pozzuoli a fost închis, iar cursele de feribot au fost, de asemenea, oprite.

Primarul localității Bacoli, Josi Della Ragione, a descris mișcarea drept „cel mai puternic cutremur din toate timpurile în zona noastră”. El a dispus dezactivarea zonelor cu trafic limitat și convocarea Centrului operațional municipal.

Prefectul Michele di Bari i-a contactat pe primarii din Pozzuoli și Bacoli și a convocat Centrul de coordonare a intervențiilor, pentru evaluarea situației atât în zona Campi Flegrei, cât și în Napoli.

Ministrul Protecției Civile, Nello Musumeci, a declarat: „Urmărim cu maximă atenție evoluția situației și garantăm coordonarea deplină între toate structurile operative, pentru a asigura asistență populației și monitorizarea teritoriului”.

Lucia Pappalardo, directoarea Observatorului Vezuviului din cadrul INGV, a avertizat că activitatea seismică poate continua, însă a exclus, pe baza datelor disponibile, producerea unei erupții.

„Nu putem exclude că vor mai fi cutremure importante la Napoli; seismicitatea va continua și în următoarele ore. Însă condițiile vulcanului nu s-au schimbat. Ne putem aștepta la evenimente de acest tip. Nu avem dovezi ale unor mișcări ale magmei în zonele mai superficiale, prin urmare putem exclude evenimente eruptive. Ridicarea solului este în continuare de un centimetru pe lună”, a explicat aceasta pentru postul de televiziune SkyTg24.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .