Breaking news Update Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației

Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației

Ministrul Educației, Daniel David, și-a dat demisia.

UPDATE: Daniel David a confirmat oficial că și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării. Anunțul a fost făcut duminică, 22 decembrie 2025, chiar la un an de la momentul în care a fost invitat să preia portofoliul Educației.

„Astăzi, 22 decembrie 2025, la exact un an de la invitația de a deveni ministru al Educației și Cercetării (22 decembrie 2024), i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcție, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea. Deși demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, așa cum a fost și colaborarea noastră”, a transmis Daniel David, potrivit Edupedu.

Într-un mesaj publicat pe blogul său personal, ministrul demisionar a subliniat că decizia nu are la bază motive politice sau ascunse. Acesta a explicat că nu și-a dorit niciodată o carieră politică, ci a acceptat temporar funcția de demnitate publică pentru a sprijini sistemul de educație și cercetare în perioade de criză.

„Motivația retragerii mele prin demisie este simplă: niciodată nu am vizat o carieră politică. Am acceptat temporar funcția de ministru, în 23 decembrie 2024 și în 23 iunie 2025, pentru a ajuta țara și sistemul nostru de educație-cercetare în situațiile dificile pe care le-au traversat. De data aceasta, decizia mea de retragere este definitivă”, a precizat Daniel David.

Fostul ministru a menționat că a ocupat funcția în două mandate consecutive, ca specialist și tehnocrat susținut de PNL, dar neafiliat politic. Totodată, le-a mulțumit președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan pentru sprijinul acordat pe durata mandatului.

„A fost o onoare să servesc țara noastră din această poziție și le mulțumesc președintelui și premierului pentru suportul constant. Pentru mine, amândoi sunt oameni cinstiți și dedicați binelui țării și mă bucur că am avut ocazia să lucrăm împreună”, a mai transmis Daniel David.

Știrea inițială: Conform unor surse Mediafax, David a demisionat chiar înainte de Crăciun.

Primele informații arată că David era nemulțumit de buget și de faptul că ar fi trebuit să mai renunțe la fonduri pentru universități.

Comenteaza