De ce vor doctoranzii UBB să reia protestele

De ce vor doctoranzii UBB să reia protestele
Doctoranzii din UBB vor continua protestele dacă Ministerul Educaţiei nu va accepta amânarea susţinerii tezelor cu o jumătate de an.

230 de doctoranzi din Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) care-şi desfăşoară cercetările cu burse obţinute din Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) ar putea să-şi primească banii restanţi în această săptămână, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

10 dintre tinerii care nu şi-au primit bursele în ultima jumătate de an au protestat în faţa UBB, în ultima săptămână. Ei spun că vor continua protestele chiar dacă îşi vor vedea bursele restante în buzunare. "Am trimis un memoriu şi la Bucureşti, Ministerului Educaţiei, în care am solicitat şi amânarea susţinerii tezei de doctorat cu 6 luni - perioadă în care nu ne-am primit bursele şi am fost nevoiţi să ne întrerupem studiile pentru a lucra, ca să reuşim să ne întreţinem. În cazul în care vom primi răspuns negativ vom relua protestele", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, Ioana Manta, doctorand în Istorie, în anul 3.

Pe de altă parte, reprezentanţii UBB susţin că, în baza contractului semnat cu universitatea, termenul de susţinere al tezelor de doctorat nu poate fi modificat. "Din păcate nu e posibilă amânarea susţinerii tezei de doctorat, aşa cum vor o parte din doctoranzi. Există un contract pe care l-au semnat şi trebuie să-şi respecte obligaţiile", a declarat Paul Fărcaş, reprezentant al Biroului de Presă al UBB.

UBB a anunţat în cursul zilei de luni că bursele restante vor fi achitate, la zi, până la sfârşitul acestei săptămâni. În total, este vorba de 60 de milioane de lei, adică 15 milioane de euro. "Până la sfârşitul acestei săptămâni se vor plăti, la zi, bursele doctoranzilor şi postdoctoranzilor, beneficiari ai programului POSDRU. Suntem singura universitate din ţară care a facut eforturi susţinute şi care are posibilitatea să plătească la zi bursele doctoranzilor", arăta instituţia prin intermediul unui comunicat de presă.

Doctoranzii, însă, susţin că le vor intra doar banii pentru perioada septembrie 2012 - ianuarie 2013. "În urma discuţiilor pe care le-am avut luni, ni s-a comunicat că în această săptămână se vor achita bursele restante din septembrie până în ianuarie, urmând ca în lunile următoare să se aducă situaţia lor la zi", spun tinerii.

 

Comenteaza