După succesul evenimentelor cu zeci de mii de participanți organizate ani la rândul pe Cluj Arena, anul acesta Martorii lui Iehova se mută de la Cluj-Napoca, la București pentru un congres internațional de trei zile.
Mii de clujeni, mulți dintre ei contribuind deja la organizarea unui eveniment de anvergură internațională la București, alături de alți zeci de mii din țară, vor pleca vara aceasta în Capitală pentru unul dintre cele mai mari evenimente religioase ale anului.
Pe lângă aceștia, peste 3.600 de delegați din 18 țări vin la București pentru congresul internațional al Martorilor lui Iehova. Programul va fi prezentat simultan în cinci limbi și va include materiale video, potrivit unui comunicat de presă transmis de Organizația Martorii lui Iehova din România.
Arena Națională va găzdui în perioada 19-21 iunie 2026 congresul internațional „Fericiți pentru totdeauna”, organizat de Martorii lui Iehova. La București sunt așteptați delegați din Europa, Asia, Africa de Sud și Statele Unite. Din România vor asista aproximativ 25.000 de delegați, iar alți 20.000 vor urmări programul online.
Programul va include discursuri biblice, interviuri și materiale video, prezentate simultan în română, maghiară, romani, limba semnelor române și engleză. Delegații vor putea urmări zilnic un nou episod al serialului „Viața lui Isus în lumina evangheliilor”.
Pentru a afla mai multe despre congresul „Fericiți pentru totdeauna”, puteți accesa paginile de internet dedicate acestui eveniment:
Program,
Invitație video,
Trailer pentru „Viața lui Isus în lumina evangheliilor”.
CITEȘTE ȘI: Eveniment special pe Cluj Arena, cu aproape 24.000 de asistenți: S-a scris o filă din istoria Martorilor lui Iehova din România
CITEȘTE ȘI: O veste bună pentru Cluj Arena: Sute de persoane fac curățenie generală pe stadion. GRATIS!











