Deep Purple, aşteptată în vară în Ardeal

Deep Purple, aşteptată în vară în Ardeal
Organizatorii Festivalului Peninsula au confirmat pentru ZIUA de CLUJ că faimoasa trupă britanică se află pe lista artiştilor cu care se poartă negocieri pentru ediţia din 2011. De această dată, evenimentul va avea loc în luna august, pe acelaşi teren situat pe malul Mureşului.

După ce anul trecut au adus în faţa publicului transilvan nume "grele" cum ar fi Europe, Omega sau Korn, organizatorii evenimentului "frate" cu celebrul Sziget din Ungaria lucrează la organizarea unei noi ediţii. "Festivalul Peninsula va avea loc şi anul acesta. Am luat legătura cu mai multe trupe, printre care şi Deep Purple, dar deocamdată line-up-ul nu este stabilit", a declarat Camelia Lepedus-Sisko, responsabilul cu presa al manifestării. Potrivit paginii de Facebook a festivalului, ediţia din 2011 va avea loc între 25 şi 28 august.

Trupa Deep Purple (care a trecut de-a lungul evoluţiei sale de la rock progresiv la heavy metal şi apoi hard rock) a fost înfiinţată în 1968 la Herdford, în Anglia. Din componenţa actuală fac parte Ian Gillan (voce), Don Airey (clape), Roger Glover (bas), Steve Morse (chitară) şi Ian Paice (tobe). Formaţia a mai avut concerte în România, la Bucureşti, în 1998 şi 2007. Pe pagina de internet a Festivalului Sziget (10-15 august) au fost anunţate pentru ediţia din 2011 nume ca Mötörhead, Judas Priest, Amy Winehouse, Kasabian, Chemical Brothers, Gogol Bordello, Gotan Project, Deftones Goran Bregovic Wedding & Funeral Band sau Eliades Ochoa. O parte din artiştii care performau la Sziget se regăseau în ediţiile precedente şi pe afişele festivalului din Complexul Weekend de la Târgu Mureş. În 2010 la Festivalul Peninsula au participat 63.000 de persoane, iar în 2009 au fost înregistraţi 58.000 de participanţi.

 

 

Comenteaza