Demonstraţie PETA la Cluj

Demonstraţie PETA  la Cluj

PETA Germania și activiști ai Vegan demonstrează la Cluj-Napoca împotriva fabricării și purtării produselor din blană.

Cu măști de animale, pancarte și materiale video corespunzătoare, participanții la acțiune aduc în atenția publicului suferința animalelor, care sunt omorâte doar pentru blana lor.  Cu această acțiune, PETA Germania dorește să sprijine eforturile locale pentru modificarea legislației și împreună cu mișcarea Fur-Free-Forever să exercite presiune asupra politicii.

„Doar din cauza blănurilor lor animalele sunt ținute în cuști minuscule, în care li se împiedică totul ce face parte din viața lor în natură” declară Andrzej Pazgan, coordonator pentru Europa de Est al PETA Germania. „Prin urmare, multe dintre ele arată un comportament stereotipic sau suferă ca urmare a rănilor netratate, dureroase. Cercetări și studii au confirmat deja de mai multe ori că o bunăstare animală în așa-numitele ferme de blănuri nu este posibilă”, spun organizatorii protestului.

Demonstaţia va avea loc în 11 iulie 2018, începând cu ora 11:00, la intersecția străzii Matei Corvin cu strada Memorandumului din Cluj-Napoca.

În fiecare an, milioane de nurci, vulpi, viezuri și șinșile sunt omorâte pentru blana lor – numai în România nu mai puțin de 12.000 șinșile și 200.000 nurci. La șinșilele importate, adesea este vorba despre capturi sălbatice din Chile, unde trăiesc ele originar și unde sunt amenințate de extincție.

Numărul țărilor în care sunt permise fermele de blănuri scade permanent: În anii trecuți, pe lângă Croația, Macedonia și Slovenia s-au decis interdicții de ferme de blănuri și în Cehia, Japonia și Olanda. De curând, ministrul flamand pentru protecția animalelor a comunicat că dorește să lucreze la un proiect de lege prin care fermele de blănuri să fie interzise în regiunea Belgiei. Și Norvegia a decis interdicția fermelor de blănuri începând cu 2025. Deja în curând se va discuta un proiect de lege al guvernului în parlamentul polonez – Polonia este al treilea producător de blănuri din lume. În țări precum Austria, Marea Britanie sau Elveția nu mai există  de mai mulți ani așa-numitele ferme de blănuri datorită interdicțiilor acestora sau condițiilor stricte pentru creștere.

Etichete
Comenteaza