Demonstraţii aeriene la aeroport. CTP suplimentează autobuzele pe liniile 8 şi 5

Demonstraţii aeriene la aeroport. CTP suplimentează autobuzele pe liniile 8 şi 5
Salturi cu paraşuta, demonstraţii cu planoare, acrobaţii cu avioane Extra 300 şi reprezentaţii cu elicoptere MAI: spectacolul aerian va avea loc sâmbătă, pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu" Cluj.

Accesul în incinta aeroportului se face începând cu ora 8.00, iar evenimentul propriu-zis debutează la ora 9 urmând să se desfăşoare pe parcursul a două ore.

„Invit pe această cale toţi clujenii să profite în mod plăcut de timpul liber şi de vremea frumoasă care se anunţă în week-end, participând la acest spectacol aerian ai cărui protagonişti m-au asigurat că vor realiza o serie de acrobaţii cu adevărat spectaculoase. Va fi un spectacol total, cu avioane, elicoptere, planoare şi paraşutişti, ce nu trebuie ratat", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

În ceea ce priveşte transportul la mitingul aerian, Compania de Transport Public Cluj-Napoca va suplimenta numărul autobuzelor spre zona Aeroportului, pe ambele linii de circulaţie: nr. 8 şi nr. 5.

Din cauza numărului limitat de locuri de parcare din zonă, organizatorii evenimentului recomandă publicului să nu vină cu maşinile personale.

Comenteaza