Deplasările şi vizitele de Paşte, explicate de autorităţi
Grupul de Comunicare Strategică a publicat cele mai frecvente întrebări ale românilor pentru sărbătorile pascale. Acestea vizează vizitele la părinţi de Paşte, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi deplasările în alte oraşe.
Redăm, mai jos, lista completă a întrebărilor şi răspunsurilor:
1. Întrebare: Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declaraţie?
Răspuns: Da, dar trebuie să aveţi asupra dumneavoastră cartea de identitate şi declaraţia pe propria răspundere, în care bifaţi punctul 2 (asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor). De asemenea, vă recomandăm să mergeţi singur, nu cu mai mulţi membri ai familiei şi să vă asiguraţi că agentul economic este autorizat şi respectă toate condiţiile igienico-sanitare impuse de instituţiile cu atribuţii în domeniu. Nu uitaţi să cereţi documentele de provenienţă, bon fiscal, chitanţă sau factură.
2. Întrebare: Poate persoana de la care cumpăr, în fiecare an, carne de miel să vină să mi-o aducă acasă?
Răspuns: Da, poate veni, dar trebuie să deţină asupra sa documentele necesare conform ordonanţelor militare şi documentele de provenienţă ale produselor şi să poată emite bon fiscal, chitanţă sau factură.
3. Întrebare: Mai vin comercianţii cu turmele de miei la intrarea în oraş?
Răspuns: Nu. Acest lucru nu este posibil.
4. Întrebare: Pot merge la părinţi să le duc produse pentru masa de Paşte?
Răspuns: Desigur. Conform ordonanţei militare trebuie să aveţi asupra dumneavoastră cartea de identitate şi declaraţia pe propria răspundere, în care bifaţi punctul 4, motive justificate, precum asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave. De asemenea, recomandăm evitarea contactului direct sau apropiat cu persoane în vârstă. Vă reamintim că persoanele infectate cu noul tip de coronavirus pot fi asimtomatice, adică nu prezintă simptome, însă pot transmite virusul foarte uşor, iar persoanele în vârstă reprezintă o categorie vulnerabilă, cu risc crescut de deces.
5. Întrebare: Pot să îmi şi vizitez părinţii şi să iau masa cu ei de Paşte?
Răspuns: Prin Ordonanţele Militare nu sunt permise vizitele de curtoazie în ziua de Paşte, ci doar deplasarea pentru aprovizionarea rudelor care nu se pot aproviziona singure cu produsele necesare. În acelaşi timp, se recomandă, pe cât posibil, evitarea contactului direct sau apropiat cu persoane în vârstă. Vă reamintim că persoanele infectate cu noul tip de coronavirus pot fi asimtomatice, adică nu prezintă simptome, însă pot transmite virusul foarte uşor, iar persoanele în vârstă reprezintă o categorie vulnerabilă, cu risc crescut de deces.
6. Întrebare: Pot participa la slujba de Înviere la biserică?
Răspuns: Anul acesta slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor, fiind transmise în mediul online şi pe canale TV. Patriarhia Română a dat publicităţii o serie de recomandări pe care le regăsiţi la următorul link: https://basilica.ro/indrumari-privind-slujbele-de-florii-din-saptamana-mare-a-sfintelor-patimiri-si-de-sfintele-pasti/
7. Întrebare: Pot merge la cimitir în această perioadă, pentru efectuarea ritualurilor creştine?
Răspuns: Aceste situaţii sunt reglementate prin ordonanţe militare care permit doar slujbele de înmormântare/cununie/botez desfăşurate cu un număr redus de persoane (maximum 8). Deplasarea la cimitir pentru alte motive nu este reglementată şi nici nu poate fi considerată o urgenţă.
8. Întrebare: Pot să scot copii afară la plimbare?
Răspuns: Da, în condiţiile art.1 lit. d) din Ordonanţa militară nr. 3 unde se prevede că se pot efectua deplasări scurte, în apropierea locuinţei, legate de activitatea fizică individuală. Nu veţi merge însă în parcuri sau locuri de joacă, unde există riscuri mai mari de a fi preluat virusul şi nu este permisă deplasarea în spaţiul public, pietonal, în grupuri mai mari de trei persoane. Ieşirea copilului minor se va face întotdeauna cu însoţirea persoanei adulte care îl are în îngrijire.
9. Întrebare: Pot merge la pescuit?
Răspuns: În cazul pescuitului sportiv, chiar dacă acest tip de activitate se practică în general în mod independent şi nu în grup, nu este prevăzută ca o deplasare cu caracter justificat sau legată de activitatea fizică individuală. Pot exista situaţii când locul de pescuit se află în proximitatea locuinţei (exemplu: locuinţa se află pe malul unui lac) situaţie în care, se poate îndeplini cerinţa prevăzută de articolul 1 litera e), din Ordonanţa militară numărul 3, respectiv sunt permise deplasările scurte, în apropierea locuinţei, pentru activitate fizică individuală.
Prin ordonanţa militară numărul 8 este reglementat şi permis pescuitul comercial, nu şi cel sportiv sau de agrement.
Aceste activităţi trebuie desfăşurate cu stricta respectare a tuturor actelor normative în domeniu, inclusiv a celor care stabilesc perioade de prohibiţie pentru anumite specii.
10. Întrebare: Cum se pot deplasa persoanele care nu ştiu să scrie şi să citească?
Răspuns: Completarea unei declaraţii pe proprie răspundere este o condiţie obligatorie pentru deplasarea în afara locuinţei, cu excepţia situaţiilor când deplasarea se face către/la locul de muncă. Persoanele care nu pot completa această declaraţie vor trebui să apeleze la sprijinul unor rude/vecini sau autorităţi locale, prin serviciile de asistenţă socială.
11. Întrebare: Am stat 14 zile în autoizolare la domiciliu, fiind decizia mea să mă protejez. Pot să ies acum din casă?
Răspuns: Dacă nu este vorba de o măsură de izolare impusă de autorităţi, puteţi să ieşiţi din locuinţă oricând atunci când sunteţi în vreuna din situaţiile prevăzute de din Ordonanţa militară nr. 3 şi 4. Dacă măsura a fost impusă de autorităţi va trebui să anunţaţi DSP că aţi finalizat perioada de izolare pentru a şti care este conduita de urmat.
12. Întrebare: Pot să mă duc cu maşina la service-ul auto?
Răspuns: Activitatea service-urilor auto, a magazinelor de piese şi a reprezentanţelor auto sau a altor instituţii de profil nu este interzisă prin nicio Ordonanţă Militară, excepţie făcând cele care îşi desfăşoară activitatea în marile centre comerciale. În cazul în care autoturismul prezintă o defecţiune care nu permite folosirea lui în condiţii de siguranţă, persoana care se deplasează la service/magazin de piese auto/reprezentanţă sau alte unităţi de profil poate face acest lucru completând declaraţia pe propria răspundere, punctul privind acoperirea necesităţilor persoanei/ motiv justificat. În cazul achiziţionării unei piese sau a unui automobil, persoana trebuie să aibă şi un document doveditor al tranzacţiei (factură, procură, contract etc.)
13. Întrebare: Pot merge la spălătoria auto să îmi spăl maşina?
Răspuns: Da, sunt permise deplasările la spălătoriile auto pentru curăţarea maşinilor, atunci când acest lucru este necesar, dar cu respectarea strictă a prevederilor ordonanţelor militare. Deplasarea se poate face completând declaraţia pe proprie răspundere la punctul privind acoperirea necesităţilor persoanei/ motiv justificat.
14. Întrebare: Avem voie să ieşim după ora 22.00 în proximitatea casei, în cazul în care avem o biserică în apropiere?
Răspuns: Puteţi ieşi în proximitatea casei, în afara curţii, pentru a primi lumina de la voluntarii cu care Patriarhia Română colaborează în acest an, puteţi rămâne în proximitatea casei pentru a asculta slujba, însă nu vă puteţi deplasa spre biserică, indiferent cât de aproape este situată de casă şi nu este permisă formarea de grupuri mai mari de trei persoane. În cazul în care locuiţi la bloc, puteţi ieşi din casă, de asemenea, pentru a primi lumina adusă de voluntarii BOR, dar este esenţial să respectaţi regulile de distanţare socială, să nu aglomeraţi casa scării imobilului şi să nu formaţi grupuri mai mari de trei persoane. (https://basilica.ro/indrumari-privind-slujbele-de-florii-din-saptamana-mare-a-sfintelor-patimiri-si-de-sfintele-pasti/).
15. Întrebare: Putem să ascultăm slujba din stradă?
Răspuns: Strict ascultarea slujbei nu poate fi invocată ca motiv pentru deplasare în afara locuinţei, iar rămânerea în stradă a mai multor persoane care ar putea dori la acest lucru ar putea duce la formarea unor grupuri mai mari de trei persoane, implicit la încălcarea prevederilor Ordonanţelor Militare numărul 2 şi 4.
16. Întrebare: Este permisă organizarea de petreceri (în familie) în curtea casei proprii, în noaptea de Înviere sau în Duminica Paştelui?
Răspuns: Dacă prin petrecere se înţelege doar participarea membrilor familiei, cei care locuiesc în mod normal acolo, fără invitarea altor persoane/rude, da, este permisă. Însă, trebuie respectate prevederile legale în privinţa păstrării orelor de odihnă şi fără să fie perturbată liniştea publică.
17. Întrebare: Se poate asista/asculta slujba de Înviere, din faţa bisericii, din maşina proprie, fără să se ia contactul cu exteriorul?
Răspuns: Ascultarea slujbei nu este un motiv pentru care să poată fi permisă deplasarea cu declaraţia pe propria răspundere.
18. Intenţionăm să plecăm la casa bătrânească unde avem o plantaţie proprie de pomi fructiferi pentru a face tăierile şi stropirea de primăvară. Casa se află la 500 km de Bucureşti. Trebuie să plecăm şi eu şi soţul şi automat şi copii (minori amândoi). Ce trebuie să bifăm pe Declaraţie pentru a nu avea probleme? Există vreo restricţie a deplasării?
Răspuns: Conform Ordonanţelor Militare nr. 3 şi nr. 4 este permisă deplasarea persoanelor, fără a fi specificată o distanţă anume, pentru activităţi agricole. Această excepţie a fost introdusă, în principal, pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli şi al persoanelor care obţin din activităţile agricole unicul sau principalul venit şi nu pentru a fi folosită ca pretext pentru a efectua deplasări de către orice persoană care are în proprietate un teren. Reamintim că nerespectarea prevederilor Ordonanţelor Militare se sancţionează contravenţional.
Măsura de a interzice deplasările care nu sunt urgente sau absolut necesare a fost dispusă pentru a preveni răspândirea infecţiei cu noul coronavirus prin limitarea contactelor cu persoane care ar putea fi infectate, unele fiind asimptomatice.
19. Eu şi prietenul meu locuim în Bucureşti şi intenţionăm să ne deplasăm la Câmpulung, unde sunt părinţii mei, pentru a le duce alimente şi pentru a sta cu ei în aceasta perioadă, căci au 65 de ani - tata, iar mama 63. Daca tot avem posibilitatea de a-i ajuta (lucrăm de acasă), ne-am gândit că este bine să o facem, pentru ca ei sa nu mai iasă din casa, expunându-se astfel riscului de îmbolnăvire. În plus, ar fi mai bine şi pentru noi să ne retragem acolo, căci am avea condiţii mai bune (curte, aer curat).
Răspuns: În conformitate cu Ordonanţele Militare nr. 3 şi nr. 4, este permisă deplasarea persoanelor pentru motive justificate, precum asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, care nu se pot aproviziona sau gospodări singure.
Însă, deşi suntem convinşi că ar fi mai confortabil pentru dumneavoastră să locuiţi alături de părinţi, la curte, vă reamintim că persoanele infectate cu noul tip de coronavirus pot fi asimptomatice, adică pot sa nu prezinte simptome, însă pot transmite virusul foarte uşor, iar persoanele în vârstă reprezintă o categorie vulnerabilă, cu risc crescut de deces.
20. Din cauza ordonanţelor militare toate spitalele se ocupă în momentul actual doar de oamenii infectaţi cu Coronavirus. Întrebarea mea este când anume se vor putea ocupa din nou cadrele medicale de ceilalţi pacienţi care au nevoie urgentă de operaţii, de tratamente oncologice?
Răspuns: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a dat publicităţii miercuri, 8 aprilie a.c., o serie de clarificări cu privire la aplicarea ordinului privind suspendarea intervenţiilor chirurgicale, precum şi a altor tratamente şi investigaţii chirurgicale, explicând foarte clar că interdicţiile nu sunt aplicabile în mod absolut şi automat ci pe baza analizei medicului curant de specialitate, care să justifice:
- necesitatea internării pacienţilor, pentru asistenţa spitalicească acordată în spitalele publice şi private sau
- necesitatea realizării consultaţiilor sau a tratamentelor în ambulatoriu, în unităţile publice sau private care acordă asistenţă medicală ambulatorie.
Spre exemplu, interdicţiile nu se aplică pacientelor însărcinate sau persoanelor care necesită tratament oncologic şi care au nevoie de controale periodice ambulatorii obligatorii pentru monitorizare şi investigaţii, şi care beneficiază în continuare de asistenţă medicală, indiferent de sistemul public sau privat ales.
În concluzie, se suspendă doar acele activităţi medicale, consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii şi care pot fi reprogramate. Decizia amânării este luată pe baza analizei medicului curant de specialitate. Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentaţie medicală care să justifice, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităţilor spitaliceşti cu internare. cât şi în cazul structurilor ambulatorii.
21. Este legal să-mi transport soţia la serviciu în Ţăndărei şi în ce condiţii având în vedere că oraşul este în carantină. Menţionez că soţia lucrează în Ţăndărei, iar noi locuim într-o altă localitate.
Răspuns: În ceea ce o priveşte pe soţia dvs., ordonanţa Militară nr. 7 (al cărei text poate fi consultat aici https://www.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/OM-7.pdf-1.pdf) prevede categoriile de persoane al căror acces este permis în localitatea carantinată. Accesul dvs. nu va fi permis în localitate.
În ceea ce priveşte deplasarea până la limita localităţii, dacă apreciaţi că motivul deplasării este unul justificat, puteţi face acest lucru completând declaraţia pe proprie răspundere raportat la prevederea din art.1 lit. d) din Ordonanţa Militară nr. 3 (deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie – acestea fiind cu titlu de exemplu).
După cum se poate constata, situaţiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanţă şi urgenţă.
O situaţie precum cea indicată de dvs. ar putea fi justificată dacă nu există mijloace de transport în comun sau dacă riscul expunerii soţiei la infectare este mai mare (deplasarea la locul de muncă ar presupune schimbarea mai multor mijloace de transport în comun, timpii de aşteptare în staţii, etc). Vă rugăm să aveţi în atenţie şi prevederile care privesc persoanele de pe 65 de ani.
22. Ce pot completa pe declaraţia pe proprie răspundere pentru a mă deplasa până la domiciliul iubitei mele? Menţionez ca deplasarea se va face cu autovehiculul personal.
Răspuns: În cuprinsul art. 1 al Ordonanţei militare nr. 3/2020 sunt menţionate concret excepţiile de la interdicţia privind circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei. Vă trimitem link-ul de la care puteţi descărca şi consulta declaraţia pe propria răspundere, unde există posibilitatea bifării motivului deplasării, care trebuie să fie unul justificat - https://stirioficiale.ro/storage/28MODEL%20Declaratie%20proprie%20raspundere%202503.pdf
Măsura de a interzice deplasările care nu sunt urgente sau absolut necesare a fost dispusă pentru a preveni răspândirea infecţiei cu noul coronavirus prin limitarea contactelor cu persoane care ar putea fi infectate, unele fiind asimptomatice.
23. Unde se pot plăti amenzile COVID-19? La ce unităţi pot fi achitate amenzile contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor dispuse pe durata stării de urgenţă? Precizăm că am fost contactaţi de mai mulţi cetăţeni, care au susţinut că au întrebat telefonic la primării, la poliţie, la poştă, la TelVerde covid şi chiar la MAI şi de fiecare dată li s-a răspuns că nu se ştie unde pot plăti amenda. Precizăm, de asemenea, că nu toţi cetăţenii pot achita amenda online sau nu cunosc exact care este procedura şi că prin OUG 34/2020 s-a prevăzut că termenul de plată şi de executare silită a acestor amenzi nu este suspendat pe durata stării de urgenţă.
Răspuns: Ministerul Finanţelor Publice a făcut precizări în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor OUG 34/2020 pentru modificarea şi completarea OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.
Astfel, autorităţile şi instituţiile publice în a căror competenţă revine constatarea şi sancţionarea contravenţiilor rezultate din ordonanţele militare aprobate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 au fost informate că la întocmirea proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi, eventual, la îndrumarea persoanelor sancţionate, să aibă în vedere indicarea contului de venituri 20A350102 ”Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate de către alte instituţii de specialitate”, astfel încât plăţile să fie efectuate corect de către contravenienţi.
Organele abilitate din subordinea ANAF vor fi informate de către Ministerul Finanţelor Publice pentru o aplicare unitară a legislaţiei.
De asemenea, potrivit anunţului făcut de Guvernul României, amenzile pentru încălcarea prevederilor ordonanţelor militare pot fi plătite şi online, începând de luni, 6 aprilie, pe site-ul ghişeul.ro, la link-ul https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public/amenzi/amenzi-anaf
Plata amenzilor se poate efectua astfel:
- accesarea paginii www.ghiseul.ro
- selectarea secţiuni “Plăteşte Amenzi Ordonanţe Militare”
- completarea formularului online cu datele solicitate
- efectuarea plăţii prin completarea datelor cardului în pagina securizată a procesatorului de plăţi.
24. Unde găsesc modelul corect de declaraţie pe propria răspundere. Este obligatoriu să o prezint fizic sau este suficient să arăt poza de pe telefon?
Răspuns: Ordonanţa Militară 3/2020 prevede la art. 4 alin. (3) că ”Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei, motivul şi locul deplasării, data şi semnătura”. Asta presupune faptul că documentul „ poate fi redactat/completat de pe PC/laptop în câmpurile predefinite, în formatul PDF, necesitând tipărirea şi semnătura olografă a titularului. Ulterior, îl puteţi fotografia şi păstra în telefonul/tableta dvs. pentru a-l prezenta autorităţilor.
Până în acest moment, singura modalitate legală de autentificare a declaraţiei pe proprie răspundere este semnătura olografă. Această semnătură olografă face ca, pentru acel act semnat, să existe răspundere juridică, cu tot ceea ce presupune acest lucru în situaţia în care persoana ar fi trasă la răspundere. În ceea ce priveşte semnătura electronică, ea trebuie să urmeze nişte paşi prealabili de validare pentru persoana care o foloseşte şi presupune un anumit regim de utilizare.
Declaraţia pe proprie răspundere poate fi descărcată de pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (https://www.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2020/03/26MODEL-Declaratie-proprie-raspundere-2503.pdf), de pe site-ul https://stirioficiale.ro/informatii (https://stirioficiale.ro/storage/28MODEL%20Declaratie%20proprie%20raspundere%202503.pdf) sau de pe https://formular.sts.ro/
Totodată, reamintim faptul că declaraţia pe proprie răspundere poate fi redactată integral olograf, cu preluarea tuturor elementelor din modelul declaraţiei pe proprie răspundere pus la dispoziţie.
25. Locuiesc în oraşul Vişeu de Sus, Maramureş, şi aş dori să merg până la Cluj, unde locuiesc în perioada cursurilor universitare, pentru a-mi recupera câteva lucruri personale.
Răspuns: În cuprinsul art. 1 al Ordonanţei militare nr. 3/2020, sunt menţionate concret excepţiile de la interdicţia privind circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei.
Pentru a se preveni răspândirea şi minimizarea efectelor asupra sănătăţii şi vieii tuturor românilor este foarte important ca fiecare cetăţean să conştientizeze responsabilitatea pe care o are în acest sens, şi nu doar prin intervenţia coercitivă a autorităţilor statutului. Reamintim că nerespectarea prevederilor Ordonanţelor Militare se sancţionează contravenţional.
Măsura de a interzice deplasările care nu sunt urgente sau absolut necesare a fost dispusă pentru a preveni răspândirea infecţiei cu noul coronavirus prin limitarea contactelor cu persoane care ar putea fi infectate, unele fiind asimptomatice.
26. Sunt mama unui adolescent cu autism, incapabil să înţeleagă restricţiile actuale şi a cărui anxietate s-a accentuat foarte mult de când stăm în casă, crescându-i agresivitatea faţă de sine şi de cei din jur. Nu putem ieşi nici măcar in faţa blocului, pentru că el nu înţelege că nu ne putem îndepărta şi poate deveni violent. Avem voie să îl plimbăm cu maşina personală (tatăl lui ar conduce, iar eu l-aş supraveghea, fără să coborâm din maşină şi fără să avem contact cu alte persoane), în scop terapeutic, fiind unul din putinele lucruri care îi reduc anxietatea şi comportamentele agresive, pe lângă medicaţie?
Răspuns: Având în vedere situaţia prezentată, precum şi prevederile Ordonanţei militare nr. 4/2020, în modelul declaraţiei pe propria răspundere, la motivul deplasării aveţi posibilitatea să bifaţi pct.4 „motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea unui minor/copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie”.
Aşa cum aţi scris şi dumneavoastră, pentru a evita contactul cu alte persoane, ca măsură preventivă împotriva răspândirii noului coronavirus, vă recomandăm să utilizaţi autoturismul proprietate personală, dacă îl ajută din punct de vedere terapeutic pe copil.
În acest caz, atât dumneavoastră, cât şi soţul dumneavoastră trebuie să prezentaţi autorităţilor competente, în momentul verificărilor, actele de identitate şi declaraţiile pe proprie răspundere, în care, la „Motivul deplasării”, puteţi bifa punctul 4, aşa cum am menţionat mai sus, iar la „Locul/Locurile deplasării” să menţionaţi un traseu prestabilit, pe cât posibil. De asemenea, pentru copilul dumneavoastră trebuie să prezentaţi actul de identitate, dar şi documente medicale care să ateste afecţiunile de care suferă.
27. Eu locuiesc în judeţul Argeş, dar în timpul facultăţii stau la sora mea în Bucureşti. Pot să mă mut în apartamentul ei pe perioada restricţiilor pentru acolo am acolo toate materialele necesare pentru continuarea cursurilor de la facultate care se desfăşoară acum online?
Răspuns: Vă recomandăm să aveţi asupra dvs. declaraţia pe propria răspundere în care aţi bifat la motivul deplasării punctul 10: ”asigurarea de bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale”, precum şi un document care să ateste faptul că în această perioadă facultatea continuă cursurile (ex. o adeverinţă/ o planificare a cursurilor/ examenelor sau un anunţ oficial). Astfel, în momentul în care sunteţi verificat de autorităţile competente să puteţi justifica prezenţa în municipiul Bucureşti, în condiţiile în care este declarată stare de urgenţă la nivelul României.
28. Persoanele peste 65 de ani, în calitate de persoane fizice, care au teren în afara oraşului pe care îl lucrează pentru consumul propriu (roşii, ceapă, cartofi etc), se pot deplasa până acolo? Singurul document pe care îl poate prezenta este actul de proprietate al casei/terenului.
Răspuns: Conform Ordonanţei Militare nr 3. din 24.03.2020 , art. 3. – Circulaţia persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinţei/gospodăriei, este permisă şi în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activităţi agricole. Această excepţie a fost introdusă, în principal, pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli şi al persoanelor care obţin din activităţile agricole unicul sau principalul venit şi nu pentru a fi folosită ca pretext pentru a efectua deplasări de către orice persoană care are în proprietate un teren. Reamintim că nerespectarea prevederilor Ordonanţelor Militare se sancţionează contravenţional.
Măsura de a interzice deplasările care nu sunt urgente sau absolut necesare a fost dispusă pentru a preveni răspândirea infecţiei cu noul coronavirus prin limitarea contactelor cu persoane care ar putea fi infectate, unele fiind asimptomatice.
Pentru efectuarea unei deplasări pentru desfăşurarea de activităţi agricole, este necesară completarea unei declaraţii pe proprie răspundere, pe care o puteţi descărca accesând link-ul https://stirioficiale.ro/storage/28MODEL%20Declaratie%20proprie%20raspundere%202503.pdf
29. Pentru persoanele care revin în ţară din zona galbenă, dar în ultimele 14 zile s-au aflat şi pe teritoriul unei ţări din zona roşie, se impune carantină sau izolare? Carantina instituţionalizată are loc în localitatea de origine a persoanei respective sau în localitatea în care ajunge la revenirea în ţară?
Răspuns: Falsul în declaraţii constituie infracţiune, aşa cum este prevăzut la art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare. Faţă de persoanele care intră pe teritoriul României, autorităţile vor lua decizia legală în funcţie de cele declarate, urmând ca ulterior să verifice veridicitatea informaţiilor furnizate.
Facem precizarea că din data de 24 martie 2020, pentru toate persoanele care intră în România, se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării, aşa cum este prevăzut la art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Militară nr. 3.
Consultând site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică puteţi verifica ce ţări sunt incluse în ZONA ROŞIE - pentru care se impune măsura carantinării instituţionalizate pentru 14 zile. Nu este relevant dacă persoană a petrecut o perioadă mai lungă în ţara respectivă sau a fost doar în trecere.
Referitor la locaţia la care se dispune efectuarea carantinei, aceasta este stabilită în spaţii speciale puse la dispoziţie prin grija autorităţilor locale, de pe raza judeţului de domiciliu al persoanei care revine în ţară.
30. Aş dori să părăsesc locuinţa actuală din jud. X împreună cu prietena mea şi să mergem, cu maşina personală, la adresa de domiciliu din buletin, respectiv din jud. Y, deoarece în Jud. X numărul cazurilor de persoane ce au fost confirmate cu COVID-19 este mult mai mare faţă de cel din Jud. Y. Intenţionăm să intrăm în autoizolare la domiciliul din Y, împreună cu familia. Putem face aceasta deplasare?
Răspuns: În Ordonanţa Militară numărul 3 nu este prevăzut faptul că cetăţenii trebuie să rămână la adresa de domiciliu, ci la o locaţie indicată de ei, cu respectarea prevederilor legale şi a restricţiilor impuse. Astfel, precizăm că este permisă inclusiv deplasarea cu familia în altă zona, dacă persoanele deţin acolo o casă care le oferă condiţii mai bune, pentru a rămâne în respectiva localitate.
31. Sunt medic, am peste 65 ani, în activitate şi lucrez 8-14, deci nu am cum să-mi achiziţionez produsele de strictă necesitate în intervalul oral 11-13. Cum procedez ca să nu fiu amendat?
Răspuns: Respectarea prevederilor Ordonanţelor Militare este obligatorie, implicit aspectele referitoare la condiţiile şi intervalele în care se face deplasarea persoanelor în această perioadă. Pentru chestiunile particulare a căror rezolvarea ar putea fi influenţată de actele normative emise pentru această perioadă, vă recomandăm să apelaţi la sprijinul altor persoane.
32. Ce motiv îmi recomandaţi să bifez pentru următoarea situaţie: eu locuiesc în Târgu Mureş, dar sunt la facultate în Cluj. Şcolile fiind închise, nu mai pot păstra chiria din Cluj şi trebuie să eliberez apartamentul. Trebuie să efectuez deplasarea Târgu Mureş - Cluj şi retur.
Răspuns: În conformitate cu art. 1, lit. d) din Ordonanţa Militară nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, este permisă deplasarea din motive justificate (eliberarea apartamentului din municipiul Cluj Napoca, întrucât nu se mai poate păstra chiria, în cazul dumneavoastră). Este necesar să completaţi declaraţii pe proprie răspundere, în acest sens, atât pentru a ajunge la destinaţie, cât şi pentru deplasările în localitatea respectivă, urmând ca acestea să fie prezentate la solicitarea organelor abilitate. Dacă puteţi face dovada faptului că aţi închiriat locuinţa respectivă (ex. chitanţe, contract de închiriere etc.) ar fi foarte bine.
33. Eu am domiciliul în judeţul Vâlcea, iar tatăl meu, în vârstă de 50 de ani, lucrează lângă Bucureşti. Magazinul la care lucrează urmează să se închidă, iar el trebuie să ajungă acasă în jud. Vâlcea, dar nu are maşină. Ca să ajungă acasă cu mijloacele de transport în comun, trebuie să schimbe 5 autobuze, tramvai, metrou şi părerea mea este că, dacă procedează aşa, riscul să fie infectat creşte semnificativ. Întrebarea mea este dacă pot să vin eu de la Vâlcea să îl iau cu maşina şi să ne întoarcem acasă?
Răspuns: Motivul deplasării este justificat. În acest sens, declaraţia pe proprie răspundere poate fi completată raportat la prevederea din art.1 litera d) din Ordonanţa Militară nr. 3 din 2020. După cum se poate constata, situaţiile cuprinse în normă la art.1 lit. d) au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanţă. O astfel de situaţie, cum e cea prezentată de dumneavoastră ar putea fi justificată, având în vedere că riscul expunerii la infectare al tatălui dumneavoastră este mai mare, deplasarea de la Bucureşti în jud. Vâlcea presupunând schimbarea mai multor mijloace de transport în comun, timpii de aşteptare în staţii, etc.). Mai mult decât atât, tatăl dumneavoastră poate justifica cu adresa din CI, şi anume adresa de domiciliu, care este în judeţul Vâlcea. Important este ca şi tatăl dvs. să aibă declaraţie pe propria răspundere.
34. Mama mea a venit din Braşov în Timişoara în data de 21.03, pentru a mă ajuta după naştere, dar acum trebuie să se întoarcă acasă. Printre altele trebuie să obţină dosarul pentru a intra în plata indemnizaţiei oferite pentru tehnicienii dentari, lucru care nu se poate rezolva la distanţă. Menţionez că, pe perioada stării de urgenţă, este singurul venit pe care îl va avea. Pentru întoarcerea acasă, tatăl meu ar urma să vină de la Braşov la Timişoara să o ia cu maşina. De ce acte este nevoie pentru a nu fi amendaţi de eventualele filtre de poliţie întâlnite pe drum?
Răspuns: Declaraţia pe proprie răspundere poate fi completată raportat la prevederea din art.1 litera d) din Ordonanţa Militară nr. 3 din 2020. După cum se poate constata, situaţiile cuprinse în normă la art.1 lit. d) au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanţă. O astfel de situaţie, cum e cea prezentată de dumneavoastră ar putea fi justificată, având în vedere că riscul expunerii la infectare al mamei dumneavoastră ar fi mai mare dacă deplasarea s-ar efectua cu trenul, de la Timişoara în Braşov, presupunând schimbarea mai multor mijloace de transport în comun, timpii de aşteptare în staţii, etc.. În plus, fără rezolvarea situaţiei cu dosarul respectiv, ar rămâne fără venit. Pe lângă declaraţia pe propria răspundere, indicat ar fi ca mama dvs. să poată prezenta documente care să ateste calitatea de tehnician dentar şi necesitatea obţinerii dosarului pentru plata indemnizaţiei. Tatăl dvs. va trebui să aibă declaraţii pe propria răspundere pentru ambele deplasări Braşov-Timişoara şi retur.
35. Sunt originar din com. Cornu, jud. Prahova. De 10 ani locuiesc în Germania, având acte doveditoare în acest sens. Am familia acolo. Soţia este singură cu 3 copii de 17 ani, 6 şi, respectiv, 8 luni. Eu am venit în România pe data de 11 martie pentru a îmi face un nou buletin (mi-am pierdut portofelul în Germania). Vă rog din suflet, vreau să ajung acasă! Mă puteţi îndruma sau ajuta? (Specific că am venit cu avionul, nu cu maşina).
Răspuns: În conformitate cu art. 9, alin. 3 din Ordonanţa Militară nr.7 din 04.04.2020: „se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici aerieni spre Franţa şi Germania şi din aceste ţări către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 8 aprilie 2020”, iar conform art. 1 din acelaşi act normativ.: „se suspendă transportul rutier internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia, Spania, Franţa, Germania, Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos şi Turcia şi din aceste ţări către România, pe toată perioada stării de urgenţă.” De asemenea, în referire la solicitarea dumneavoastră, vă recomandăm să consultaţi site-ul Ministerului Afacerilor Externe pentru a vedea restricţiile impuse de statul german. Puteţi accesa link-ul aici: https://www.mae.ro/travel-conditions/3700 .
36. Doresc să aflu dacă, având 67 de ani, mă pot deplasa împreună cu soţia, cu autoturismul proprietate personală, la mama acesteia, a cărei stare de sănătate este precară, are 88 de ani, imobilizată parţial etc. Domiciliul acesteia este într-un sat din jud. Vâlcea. Nu este vorba de "excursie"!
Răspuns: După cum se poate constata, situaţiile cuprinse în normă la art.1 din Ordonanţa Militară 4 au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanţă. Motivul deplasării trebuie să fie unul justificat/să nu sufere amânare. O situaţie precum cea prezentată de dumneavoastră ( îngrijire persoană a cărei sănătate este precară, imobilizată parţial) ar putea fi justificată, prin prezentarea unor dovezi care să ateste cele menţionate de dumneavoastră vis a vis de boala soacrei dumneavoastră. Trebuie să completaţi declaraţii pe propria dvs. atât dvs., cât şi soţia.
37. Tatăl meu este bolnav de cancer şi face tratament de chimioterapie. Pot să mă duc eu la Brăila şi să îl aduc la Bucureşti, iar după finalizarea terapiei să îl duc acasă, urmând să mă întorc singur în Bucureşti la domiciliul meu. O să am asupra mea: declaraţia mea pe proprie răspundere, buletinul meu, copie după buletinul lui, o adeverinţă că el trebuie să facă tratamentul - toate în format electronic, fiindcă nu am unde să le imprim. Sunt suficiente? Şi încă o întrebare, pot efectua deplasarea în intervalul orar 22:00-06:00? Deoarece în Bucureşti trebuie să fim la clinică în jur de ora 7:30.
Răspuns: Puteţi călători în intervalul orar 22.00-06.00, cu condiţia să aveţi asupra dumneavoastră documentele precizate. În declaraţia pe proprie răspundere trebuie bifat punctul 4 – „motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea unui minor/copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie”.
Vă informăm că declaraţia pe propria răspundere trebuie semnată, motiv pentru care, dacă nu aveţi posibilitatea să o imprimaţi, vă recomandăm să o scrieţi de mână. Totodată, este necesar să completaţi declaraţii pe proprie răspundere, atât pentru a ajunge la destinaţie cât şi retur.
De asemenea, menţionăm că şi tatăl dumneavoastră trebuie să completeze declaraţia pe propria răspundere, bifând punctul 3 – „asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă” din declaraţia pe propria răspundere, iar la locul/locurile deplasării se vor menţiona locurile în care se deplasează, în ordinea în care intenţionaţi să vă desfăşuraţi traseul.
Vă rugăm să vă informaţi în mod continuu cu privire la măsurile dispuse de autorităţi (situaţia fiind în dinamică) şi să vă luaţi toate măsurile de prevenire dispuse.
38. Având în vedere că din cauza restricţiilor este dificil să găsim foi pentru completarea declaraţiilor pe proprie răspundere, mai ales pentru persoanele în vârstă sau din mediul rural, este permis să refolosim declaraţia prin modificare datei, în cazul deplasărilor pentru tratamente medicale frecvente sau pentru deplasări la magazinul din apropierea casei ori la farmacie? În funcţie de posibilităţi, se poate tăia cu pixul sau cu pastă corectoare.
Răspuns: Da, în măsura în care este evidentă data pentru care este completată declaraţia respectivă, iar motivele deplasării şi traseul rămân neschimbate.