Deputatul Gheorghe Coman, arestat pentru fapte de corupţie, a fost trimis în judecată

Deputatul Gheorghe Coman, arestat pentru fapte de corupţie, a fost trimis în judecată
Deputatul Gheorghe Coman - arestat pentru fapte de corupţie, fiind acuzat că a primit bani şi o sticlă de whisky în schimbul menţinerii în funcţie a unui şef din DSVSA Buzău - a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, informează DNA.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Coman Gheorghe - deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a unui partid - în prezent suspendat, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite", se arată într-un comunicat de joi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie - decembrie 2013, Gheorghe Coman, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul formaţiunii politice din care face parte (Partidul Conservator), i-a solicitat unui denunţător, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău, diverse servicii precum şi foloase materiale necuvenite.

DNA susţine că deputatul i-a cerut denunţătorului ca, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia de director adjunct al DSVSA Buzău, să îl angajeze ca şef al Serviciului Economic şi Administrativ în cadrul instituţiei pe preşedintele executiv al organizaţiei judeţene Buzău a PC. "De asemenea, a pretins ca denunţătorul să intervină la o echipă de control constituită din angajaţi ai DSVSA Buzău, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului Nehoiu, judeţul Buzău, astfel încât să favorizeze o societate comercială verificată, administrată de un consilier al aceluiaşi partid", se mai arată în rechizitoriu.

Într-o discuţie telefonică din 3 noiembrie 2013, interceptată de procurori, Gheorghe Coman vorbea despre funcţia de director adjunct la DSV, care, în urma unor "înţelegeri", ar reveni Partidului Conservator.

Foloasele cerute de Coman, mai precizează DNA, constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru, în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău de către deputat. În acest context, între 12 şi 18 decembrie 2013, deputatul a primit de la denunţător o sticlă de whisky şi 3.140 de lei, susţin procurorii.

Dosarul va fi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Gheorghe Coman a fost arestat în 7 ianuarie, printr--o decizie a unui complet de cinci judecători ai instanţei supreme, măsura preventivă fiind încuviinţată de Camera Deputaţilor la 27 decembrie.

În primă instanţă, un complet de trei judecători de la instanţa supremă a respins, în 27 decembrie, cererea DNA de arestare preventivă a lui Coman, dispunând ca acesta să fie cercetat în libertate, dar cu interdicţie de a părăsi ţara. Această decizie a fost contestată atât de procurorii anticorupţie, cât şi de avocaţii lui Coman.

Potrivit DNA, deputatul a fost prins în 19 decembrie, după ce a fugit cu maşina la momentul flagrantului. Gheorghe Coman a fost dus atunci la sediul DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, unde a stat peste trei ore.

Gheorghe Coman a fost votat deputat pe listele PPDD, iar în martie 2013 s-a mutat la PC. El fusese ales preşedinte al PC Buzău în luna decembrie.

Conducerea PC a hotărât suspendarea deputatului Gheorghe Coman din calitatea de membru al partidului, până la clarificarea situaţiei acestuia în justiţie.

Comenteaza