Deputatul minorităţii italiene Mircea Grosaru a murit în urma unui infarct

Potrivit medicilor SJU Suceava, Mircea Grosaru a suferit un "infarct miocardic acut", respectiv stop cardio-respirator neresuscitabil.
El a decedat la spital luni, la orele prânzului.
Într-un comunicat de presă transmis luni după-amiază, reprezentanţii SJU Suceava precizează că deputatul Mircea Grosaru a venit luni, la ora 9.34, la Unitatea de Primire a Urgenţelor a unităţii medicale, fiind diagnosticat cu "sindrom coronarian acut, şoc cardiogen, bloc de ram drept recent instalat".
Sursa citată arată că în urma investigaţiilor s-a decis internarea lui Grosaru în secţia Cardiologie - Terapie Intensivă.
"Pe fondul instabilităţii hemodinamice accentuate, pacientul a instalat stop cardio-respirator care nu a putut fi resuscitat în ciuda manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul la ora 11.30", menţionează sursa citată.
Mircea Grosaru, de profesie avocat, era deputat aflat la al patrulea mandat din partea minorităţii italiene, fiind membru al Comisiei Juridice.
Grosaru, în vârstă de 61 de ani, era şi preşedintele Asociaţiei Italienilor din România.