Designeri români la Photo Romania Festival
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Mai 2014, 15:01
- Eveniment
- Ascultă știrea

Moda este un lucru foarte mult exploatat de fotografi, aceştia fiind nelipsiţi de la evenimentele de fashion. Weekendul acesta de mod[ de la Cluj a venit ca o extensie a Feeric Fashion Days, cel mai mare festival de modă din România, care se desfăşoară anual la Sibiu. S-a creat o legătură de prietenie între organizatorii de la Feeric şi cei de la Photo Romania Festival, iar din dorinţa de a realiza o combinaţie între fotografie şi modă s-a născut ideea Zilelor Fashion. "Avem şi workshop-uri pe teme de fashion pentru fotografii axaţi pe acest domeniu, prezentări de modă, şi secţiunea Fashion Zoom, adică un fotograf merge pe la evenimentele noastre şi caută oamenii care sunt cei mai bine îmbrăcaţi, iar la final îi vom premia pe cei pe care îi desemnăm cei mai bine îmbrăcaţi", a spus Constantin Covaliu, project manager al festivalului.
Prezentarea colecţiei Wonder Lolita, ce aparţine designerului Maria Simion, care a avut loc sâmbătă, a fost făcută special pentru locaţia aleasă, clădirea Casino. "Lolita e, practic, un curent fashion pe care nu l-am inventat eu, l-au inventat japonezii cu mult timp înainte, şi „Wonder" pentru că încerc să schimb ceva, încerc să aduc puţină culoare într-o lume, zic eu, destul de monotonă şi în care femeile, în general, nu îndrăznesc. Clujul, din perspectiva modei, îl văd un pic în clişee aici, şi respectă, încă, unifroma şi instinctul de trumă. Ar trebui să ieşim, un pic, din tipare", a declarat Maria Simion pentru ZIUA de CLUJ.
Tot în cadrul Fashion Days by Feeric este inclusă şi prezentarea colecţiei Rozaliei Bot, care promite că va fi ceva special, diferit de ce am văzut până acum la creaţiile ei. „Am pregătit piese colorate, broderiile sunt foarte colorate, făcute manual de mama mea. În colecţia anterioară am folosit tot broderie colorată, însă hainele au fost negre. De această dată, şi hainele şi rochiţele sunt pline de culoare. Abia aştept prezentarea, mai ales că ştiu că la Cluj sunt mulţi bloggeri de modă, deci cred că acest oraş cunoaşte moda", a spus designerul Rozalia Bot.
Prezentarea va avea loc pe strada Andrei Şaguna, un punct nou intrat pe harta festivalului. „Am ales această stradă pentru că ne dorim foarte mult să activăm mai multe zone din Cluj, nu doar pe cele centrale. La fel cum am făcut anul trecut şi la Jazz in the Park, unde lumea şi-a dat seama că poate să stea pe iarbă, anul ăsta am vrut ca lumea să îşi dea seama că poate să se plimbe foarte fain pe Andrei Şaguna, să nu fie doar o stradă renovată, dar uitată de lume", a mai spus Constantin Covaliu.