Detalii înfiorătoare: făptaşul crimei din Dâmbu Rotund a pornit de acasă cu gândul să ucidă

Detalii înfiorătoare: făptaşul crimei din Dâmbu Rotund a pornit de acasă cu gândul să ucidă
Încheierea penală făcută de magistraţii Tribunalului Cluj pentru arestarea preventivă a făptaşului dublei crime pasionale de săptămâna trecută scoate la iveală detalii înfiorătoare: acesta a pornit de acasă cu gândul să ucidă.

Potrivit organelor de anchetă, inculpatul Magier Dan-Ioan, criminalul care, marţea trecută, şi-a ucis cu sânge rece fosta concubina şi amantul acesteia, după care a încercat să-şi ia viaţa, este recidivist. Bărbatul a fost eliberat condiţionat în urmă cu nouă ani, după ce fusese condamnat la săvârşirea unei pedepse de 18 ani cu închisoarea pentru infracţiunea de omor deosebit de grav.

De altfel, acesta îl cunoştea dinainte pe amantul fostei sale concubine; cei doi au fost colegi de penitenciar, cel din urmă fiind condamnat tot pentru omor. Din declaraţiile citate în încheiere, făptaşul crimei susţinea că victima ar fi homosexual, motiv pentru care şi-a somat fosta iubită în repetate rânduri să se mute din nou cu el, însă fără succes.

"Atunci susţine că a plecat de acolo spre casă, iar pe drum a sunat-o din nou la telefon şi i-a răspuns dându-i de inţeles că la ea în cameră se află numitul ............, pe care el îl cunoştea de mai multă vreme, întrucât fuseserp la un moment dat colegi în acelaşi penitenciar, urmare a faptului că şi acesta avusese o condamnare pentru o infracţiune de omor. Aflând aceasta de la ea, susţine că pentru a-i ofensa pe amândoi i-a zis fostei concubine că de ce îşi face de lucru cu un homosexual, moment în care ........... i-ar fi cerut ei telefonul şi i-a reprosat lui că nu se astepta de la el să-l faca homosexual, iar apoi în continuarea discuţiei cu el afirma că a încercat să-l determine să o lase în pace pe ........... şi să plece de acolo, la care acesta i-ar fi răspuns că nu are treabă cu ea şi că a mers acolo doar pentru că nu are unde dormi, el zicându-i că ii poate oferi el la domiciliul său un loc unde să doarmă. În cursul convorbirii inculpatul susţine că i s-a descărcat telefonul, astfel că ajungând acasă a fost nevoit să-şi pună bateria la încărcat, operaţiune care a durat circa o ora şi jumătate, iar după încărcare a apelat-o din nou pe ....şi i-a cerut să i-l dea iarăşi la telefon pe ........, pe care l-a implorat să o lase în pace pe femeie şi să plece de acolo, dar el i-a răspuns că nu pleacă pentru că îi cere aceasta doar pentru cp vrea să-l vadă pe el în drum, el afirmând că a insistat să plece ........... de acolo ca să nu aibă relaţii intime cu persoana cu care el trăise şase ani şi jumătate", se arată în document.

În urma discuţiei telefonice, bărbatul a decis să plece către imobilul în care se aflau cei doi, pornit fiind să ucidă.  Pentru a-şi face curaj, şi-a cumpărat un pet de bere şi a aşteptat  ocazia perfectă pentru a intra în casă.

"În continuare, inculpatul susţine că a plecat de acasă spre locuinţa unde erau cei doi, luându-şi cu el un cuţit cu teacă, cu intenţia să-i omoare pe amândoi. Când a ajuns acolo, a observat din stradă, printr-o porţiune neacoperită a gemului dintre perdea şi canat, că ....era urcată în pat, iar în privinţa lui .......... vedea doar cum gesticula cu un deget în faţa patului. După puţin timp, afirmă că a mers la gară şi şi-a cumpărat un pet cu bere de 2,5 litri şi a revenit înapoi, continuând să-i apeleze la telefon şi să discute cu cei doi şi după ce s-a reîntors cu berea, iar apoi şi-a găsit un loc unde să stea şi să aştepte, în spaţiul dintre o camionetă parcată pe trotuar pe cealaltă parte a străzii şi gardul casei vecine, ştiind că nu poate intra în locuinţa lor întrucât era încheiată cu cheia uşa de intrare în casă, observând că cei din casă au avut lumina aprinsă în cameră până spre dimineaţă, în jurul orei 0400. Stând acolo, el susţine că a sesizat în jurul orei 0400 cum a ieşit din casă proprietarul imobilului ....şi a mers probabil la toaleta din grădină, după care a revenit înapoi în casă", se mai precizează în sursa citată.

După ce a reuşit să pătrundă în locuinţă, profitând de uşa lăsată deschisă de proprietarul imobilului şi de faptul că amantul fostei sale concubine a plecat până la toaletă, a găsit-o pe femeie dormind dezbrăcată în patul pe care cei doi îl împărţeau. A aşteptat reîntoarcerea bărbatului, iar ulterior, i-a luat pe cei doi la rost. Conflictul a degenerat, iar cele două persoane au fost înjunghiate mortal. Dându-şi seama de gravitatea faptelor sale, a încercat să-şi ia viaţa.

"Atunci susţine că a întrebat-o pe ........ că „Cu nemernicul sau gunoiul acesta ţi-ai făcut de lucru?", moment în care afirmă că ......... a vrut să-l loveasca cu pumnul, dar el i-a parat lovitura cu braţul stâng, şi l-a lovit cu cuţitul pe care-l ţinea în mâna dreaptă în partea stângă a corpului, în urma căreia acesta a căzut pe fotoliul cu haine din cameră, zicându-i lui .......... să cheme prin telefon ambulanţa deoarece l-a tăiat cu cuţitul. Inculpatul afirmă că i-a zis atunci lui ............ că încă nu l-a tăiat, ci de abia acuma îl va tăia, mergând spre el şi lovindu-l cu cuţitul în gât, lovitură în urma căreia a căzut jos pe podea. În acest moment afirmă că ....care statea cu fundul pe spătarul scaunului de lângă geam, a sărit jos şi a luat telefonul încercând să sune undeva cu el, moment în care a mers şi a prins-o de mâini, căzându-i telefonul din mână, după care a aruncat-o în pat şi a lovit-o şi pe ea cu cuţitul în inimă, probabil tot atunci ea tăindu-se la o mână în încercarea de a se apăra de lovitura cu cuţitul. Apoi, dându-şi seama că cei doi muriseră, inculpatul susţine că a vrut să-şi ia şi el zilele, tăindu-se prima dată cu cuţitul în partea stânga a gâtului prin împungere spre a-şi tăia carotida, de unde a început să-i curgă sânge, după care s-a tăiat la gât şi în partea dreaptă, începând să-i curgă şi de acolo sângele, în urma cărora a căzut în genunchi lângă masă, venindu-i rău", se mai precizează în document. 

Comenteaza