Foto ”Dezastru ecologic în zona verde din cartierul Europa”

”Dezastru ecologic în zona verde din cartierul Europa”
”Dezastru ecologic în zona verde din cartierul Europa”
”Dezastru ecologic în zona verde din cartierul Europa”
”Dezastru ecologic în zona verde din cartierul Europa”
”Dezastru ecologic în zona verde din cartierul Europa”
”Dezastru ecologic în zona verde din cartierul Europa”
”Dezastru ecologic în zona verde din cartierul Europa”

Un cititor al ZIUA de CLUJ ne-a trimis pe numărul de WhatsApp al redacției fotografii cu zona verde de la marginea cartierului Europa din Cluj-Napoca. Acesta atrage atenția autorităților că acolo, zona a devenit o groapă de gunoi, cu tone de deșeuri care nu sunt biodegradabile. 

Omul ne scrie că a făcut în urmă cu două zile o plimbare în ceea ce se vrea a fi zona ”verde” a cartierului Europa și a descoperit un adevărat dezastru ecologic.   

”Bună ziua, în urma unei plimbări facute ieri într-o zonă verde din cartierul Europa, în zona verde de la capătul strazilor Carierei și Luminii am descoperit un dezastru ecologic. Pe o suprafață imensă de câteva mii de metri pătrați au fost aruncate sistematic mii de tone de deșeuri menajere, plastic, sticle și alte articole de gunoi care nu este biodegradabil”, ne scrie clujeanul. 

Acesta ne-a precizat că a reușit să poarte o discuție cu un proprietar de teren din zona respectivă aflând de la acesta că situația nu e nouă, ci depozitările de gunoaie au loc acolo de vreo 3 ani, însă sesizările făcute la Garda de Mediu și la Primăria Cluj nu au dat rezultate.   

”Conform unei discuții cu un proprietar de teren din zonă, totul s-a întâmplat în ultimii 3 ani. S-au facut sesizări la primărie și Garda de Mediu, însă nu s-au luat măsuri. Întreaga zonă verde arată ca o adevarată goapă de gunoi”, adaugă cetățeanul.

Clujeanul a precizat că motivul pentru care s-a adresat presei e acela că speră în acest fel la o mai  bună mobilizare a celor în măsură să acționeze pentru ca groapa de gunoi din cartierul  Europa să nu se mărească. ”Sper ca aceste informații să ajungă publice și să mobilizeze municipalitatea să ia măsuri”, încheie omul lângă fotografiile cu noua groapă de gunoi care răsare lângă un cartier nou nouț și încă în plină dezvoltare al orașului.

Comenteaza