DIICOT a pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 16:57
- Eveniment
- Ascultă știrea
Procurorii DIICOT au instituit, joi, măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil din Mogoșoaia, județul Ilfov, care îi aparține lui Călin Georgescu.
Măsura a fost dispusă în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, conform Mediafax.
Potrivit DIICOT, imobilul aparține unui inculpat în vârstă de 64 de ani, iar descrierea din comunicatul procurorilor corespunde lui Călin Georgescu, inculpat în dosarul instrumentat de structura centrală a DIICOT.
Măsura sechestrului vine după ce, la începutul acestei săptămâni, procurorii au efectuat mai multe percheziții în București și în localitățile Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea. Călin Georgescu a fost ridicat din trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Ulterior, acesta a fost audiat la sediul DIICOT și reținut pentru 24 de ore.
Anchetatorii susțin că, începând din septembrie 2021, trei persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat care ar fi acționat în România și Marea Britanie pentru obținerea unor foloase patrimoniale injuste. Potrivit DIICOT, membrii grupării ar fi promis unor oameni de afaceri acces la finanțări importante din partea unor instituții financiare din străinătate, solicitând în schimb plata unor garanții.
Într-unul dintre cazurile investigate, un om de afaceri ar fi fost determinat să transfere peste 1,1 milioane de euro, în contextul unei presupuse finanțări. Procurorii susțin că suma ar fi fost prezentată drept garanție pentru obținerea unei linii de credit, iar ulterior ar mai fi fost solicitată o sumă suplimentară.
Călin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen au fost plasați ulterior sub control judiciar de Tribunalul București. Decizia privind măsurile preventive nu este definitivă.
Instituirea sechestrului asupra imobilului reprezintă o măsură asigurătorie dispusă în cadrul anchetei și nu echivalează cu o condamnare. Cercetările DIICOT în acest dosar sunt în desfășurare.











