Din Mărişel, la Casa Regală

Din Mărişel, la Casa Regală
Vechi colinde din zona Clujului şi a comunei Marna din Satu Mare, precum şi dansuri strămoşeşti au fost interpretate de Crăciun la Săvârşin, în faţa Familiei Regale a României.
O ceată mare de colindători, între care 25 de la Mărişel, a completat şirul de oaspeţi ai palatului din localitatea arădeană, de la Dobaşii Săvârşinului la orchestre sau ansambluri corale ale universităţilor din toată ţara. Artiştii din Mărişel şi Marna au fost reuniţi de către studentul clujean Răzvan Roşu, iar pentru recitalul dat în faţa familiei Regelui Mihai nu au apucat să facă pregătiri. “Crăciunul a fost singura noastră repetiţie. Trei zile am umblat la colindat cu cei din Marna şi la fel au făcut şi cei din Mărişel”, a precizat studentul. Gazdele care i-au primit pe moţi au fost Alteţele Lor Principesa Margareta şi Principele Radu Duda.

“Am colindat şi apoi am jucat trei jocuri, ultimele două la solicitarea Principelui Radu. La sfârşit a ieşit şi Regele Mihai, pentru că i-a plăcut ce a văzut, deşi era foarte obosit după sărbători. A spus că ne mulţumeşte că am venit să îl colindăm”, a povestit Roşu. Nu a lipsit cântatul la tulnic, precum şi câteva din aşa-numitele “hori de război”, compuse de moţii care au luptat pe front. Colindătorii au fost serviţi apoi cu pălincă, vin, ceai şi cozonac. Cel mai impresionant moment a fost însă întâlnirea cu regele a lui Nicolae Vădan, un mărişelean în vârstă de 90 de ani. Cei doi s-au mai văzut în urmă cu 50 de ani, când clujeanul a luptat în regimentul VII, iar Majestatea Sa i-a binecuvântat pe ostaşi şi a dat mâna cu ei.

Despre cele două sate, Răzvan Roşu, student la Etnologie în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, spune că “împărtăşesc exact aceleaşi obiceiuri şi mentalităţi”, pentru că Marna a fost populată în 1921 cu săteni din Mărişel “pentru a coloniza Câmpia Careilor cu români”. “Legăturile nu s-au pierdut între aceste două aşezări, dovadă că portul şi melodiile sunt exact aceleaşi”, susţine studentul. Colindătorii au călătorit la Săvârşin cu microbuzul, iar acţiunea a fost sprijinit financiar de Centrul de Creaţie din Satu Mare. “Nu ştiu cum vom face la anul, cu criza asta, dar merită tot efortul, pentru că acolo, în Familia Regală, este normalitatea României”, spune Răzvan Roşu.

Comenteaza