Directorul Colegiului Napoca, între rechizitoriu şi dosar nou

Directorul Colegiului Napoca, între rechizitoriu şi dosar nou
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj au decis anchetarea directorului Colegiului Napoca, Niculae Nistor (foto), într-un alt dosar ca urmare a unor informaţii provenite dintr-o interceptare telefonică efectuată în cazul de luare de mită trimis în judecată săptămâna trecută.

Rechizitoriul de trimitere în judecată arată că interceptările telefonice au surprins în 19 septembrie o discuţie telefonică în care Nistor convine cu o persoană să se prezinte la liceu cu câteva oferte, din care una să fie la suma de 4.000 lei, fără taxa pe valoarea adăugată, inculpatul asigurându-l pe interlocutor că în termen de o săptămână va primi banii.

"Investigaţiile efectuate în cauză au stabilit că este vorba de ofertele predate inculpatului în aceeaşi zi de martorul Vasile Bodea pentru o licitaţie care încă nu fusese demarată nici măcar sub aspectul cererilor de ofertă, pentru a cărei adjudecare însă nu mai exista nici un mister. Lucrarea a fost deja realizată, iar inculpatul Nistor a promis chiar şi plata înaintea oricărei proceduri legale", au precizat anchetatorii. Martorul Bodea a confirmat aceste împrejurări. Procurorii s-au sesizat din oficiu, existând indicii că Nistor "a comis infracţiunea de folosire a informaţiilor ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite".

Cu privire la această acuzaţie, anchetatorii au decis disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor. De asemenea, declaraţia dată la DNA de contabila Colegiului Napoca îl incriminează pe Nistor. "Denunţătorul mi-a spus că Nistor Niculae i-a cerut din nou bani, iar eu l-am rugat să nu-i dea pentru că nu-l satură Dumnezeu, deoarece am auzit că directorul pretinde bani şi de la alte persoane, fără să pot preciza în mod concret", le-a spus procurorilor contabila Florica Ţene.

 

Comenteaza