DNA va cere arestarea lui Sebastian Ghiță, dacă acesta nu se prezintă joi la IJP (surse)

DNA va cere arestarea lui Sebastian Ghiță, dacă acesta nu se prezintă joi la IJP (surse)
Fostul parlamentar, Sebastian Ghiţă, nu s-a prezentat joi dimineaţa la sediul Poliţiei din Ploieşti, în cadrul controlului judiciar, din acest moment, Poliţia urmând să anunţe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că fostul deputat a încălcat măsura preventivă.

UPDATE: Procurorii DNA Ploiești vor cere emiterea unui mandat de arestare pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță, dacă acesta nu se va prezenta în cursul zilei de joi la sediul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova pentru a semna în cadrul controlului judiciar, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------

Sebastian Ghiţă era aşteptat joi dimineaţa, la ora 10.30, la sediul Poliţiei din Prahova, în cadrul controlului judiciar în dosarul în care este cercetat pentru dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducererea unui vehicul fără permis. În acelaşi dosar sunt trimişi în judecată şi Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Aurelian Constantin Mihăilă, fost procuror general adjunct al Parchetului din Ploieşti, Viorel Dosaru, fost şef al IPJ Prahova, Constantin Ispas, ofiţer de Poliţie.

Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat la ora 10.30 la sediul Poliţiei din Ploieşti, aşa cum era programat, drept urmare, potrivit legii, poliţiştii din Prahova urmează să notifice Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de încălcarea măsurilor preventive. Ulterior, din oficiu sau la cererea procurorului de caz, instanţa poate decide schimbarea controlului judiciar cu arestarea preventivă sau arestul la domiciliu.

Articolul 215 din Codul de Procedură Penală prevede, la alin.7 că "în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri".

Pe numele lui Sebastian Ghiţă poate fi emis mandat de urmărire naţională abia după ce decizia instanţei ar fi definitivă în cazul arestării în lipsă.

Omul de afaceri a fost căutat şi în baza unui mandat de aducere emis, pe 21 decembrie, de DNA Ploieşti după ce nu s-a prezentat la sediul instituţiei pentru audieri în dosarul "Ponta-Blair", dosar în care şi el este urmărit penal, dar în care nu are vreo măsură preventivă impusă.

Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat la momentul citării în dosarul "Ponta-Blair", dar au mers avocaţii la sediul instituţiei, aceştia neputând oferi informaţii despre locul în care s-ar putea afla fostul deputat. Potrivit procedurii, pe baza mandatului de aducere emis de DNA, poliţiştii l-au căutat pe Sebastian Ghiţă la locuinţa sa din Ploieşti, dar şi în alte locuri pe care acesta le frecventa, însă nu l-au găsit.

 

Comenteaza