Dobriţoiu: O comisie va analiza fiecare avansare în grad din 2010-2012, nu toate au fost oneroase

Dobriţoiu a precizat că, la finalul acestei analize, va organiza o conferinţă de presă şi va înmâna presei un tabel cu numele persoanelor care au beneficiat de avansări în mod oneros.
El a menţionat, răspunzând unor întrebări, că această listă de avansări nu constituie secret de serviciu şi că, în consecinţă, va putea fi pusă la dispoziţia presei în totalitate, nu doar lista conţinând numele celor avansaţi în afara legii.
Dobriţoiu a spus că, după analiza comisiei, prima măsură pe care o va lua va fi aceea de a aduce la cunoştinţa presei lista de avansări şi, ulterior, în funcţie de propunerile comisei, va lua măsurile de natură administrativă care se impun.
El a evitat să dea nume ale unor persoane care s-ar afla pe lista respectivă, limitându-se la a preciza că aceasta include un singur jurnalist care a fost avansat.