Doi criminali daţi în urmărire naţională, arestaţi la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Oct 2014, 13:14
- Eveniment
- Ascultă știrea
Ei au fost depistaţi în urma unei acţiuni întreprinse de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj în acest weekend.
"Astfel, o femeie de 43 de ani, din Cluj-Napoca, a fost depistată pe strada Mecanicilor, iar un bărbat, de 22 de ani, din Cluj-Napoca, a fost găsit pe strada Vidraru", au transmis reprezentanţii IPJ Cluj.
Femeia, care poseda mandat de executare a 22 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ,,omor deosebit de grav", a fost transportată în Penitenciarul Gherla.
Faţă de tânăr, urmărit în aceeaşi cauză, instanţa a dispus, prin sentinţă, internarea într-un centru de detenţie, pentru o perioadă de 10 ani. Aşadar, el a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Cluj.