Drogați la volan, prin Cluj

Drogați la volan, prin Cluj

Doi șoferi au fost prinși, în urma unor controale efectuate de polițiștii clujeni, conducând sub influența substanțelor psihoactive.

Vineri, 14 ianuarie, în jurul orei 23.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au depistat un conducător auto, în vârstă de 18 de ani, din Câmpia Turzii, care se deplasa cu autoturismul pe raza municipiului Turda, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. În cadrul controlului efectuat de către polițiști, tânărul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv.

De asemenea, sâmbătă, 15 ianuarie, în jurul orei 18.40, polițiștii orașului Huedin, Compartimentul Rutier au oprit pentru control un autoturism condus pe strada P.A. Munteanu, din oraș, de către un bărbat de 34 de ani.

Testarea cu aparatul drugtest a indicat prezența substanțelor interzise, fiind astfel condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

În ambele cazuri sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Comenteaza