Doliu după moartea fulgerătoare a unui fost polițist. S-a stins la doar 54 de ani, într-o clinică din Cluj-Napoca

Doliu după moartea fulgerătoare a unui fost polițist. S-a stins la doar 54 de ani, într-o clinică din Cluj-Napoca

Doliu în rândul foștilor polițiști, după ce Liviu Pop, fost agent șef principal în cadrul Dispeceratului de Urgență 112, a murit la doar 54 de ani.

Acesta s-a stins din viață luni, 22 iunie, la o clinică din Cluj-Napoca, unde fusese transportat în stare gravă.

Potrivit informațiilor publicate de ȘtiridinSălaj, bărbatului i s-a făcut rău chiar în cursul dimineții, în timp ce se afla acasă. Acuza dureri puternice în piept și a apelat singur serviciul de urgență pentru a cere ajutor medical.

Un echipaj medical a intervenit rapid și l-a transportat inițial la Unitatea de Primiri Urgențe. Din cauza stării critice, medicii au decis transferul de urgență la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca. Din nefericire, în ciuda intervențiilor medicale, fostul polițist nu a mai putut fi salvat.

Primele informații indică drept posibilă cauză a decesului un infarct miocardic. Liviu Pop era căsătorit și nu avea copii.

Fostul agent și-a dedicat mare parte din carieră structurilor Ministerului Afacerilor Interne, activând ani la rând în cadrul Dispeceratului 112, unde a gestionat numeroase situații critice și apeluri de urgență. În urmă cu doi ani ieșise la pensie, după o activitate îndelungată în slujba comunității. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .