Donaţii pentru femeia accidentantă în Floreşti. Mamă a trei copii, a rămas fără un picior

Donaţii pentru femeia accidentantă în Floreşti. Mamă a trei copii, a rămas fără un picior
Femeia accidentantă, în seara ziliei de 29 decembrie 2017, într-o staţie de autobuz din Floreşti a rămas fără un picior. Este mamă a trei copii, iar floreştenii strâng bani pentru a o ajuta.

Amintim că o femeie şi fiul ei au ajuns, vineri seara, la spital, după ce au fost loviţi pe un trotuar din localitatea Floreşti, judeţul Cluj, de o maşină. Maşina care a intrat în cele două persoane fusese lovită de un alt autoturism, care a făcut o manevră de întoarcere. 

Conform unui mesaj postat pe reţelele de socializare de fratele victimei, femeia se află încă în stare gravă la spital, unde i-a fost amputat un picior. "Bună, din păcate vin cu veşti proaste. Sunt fratele victimei accidentului de pe strada Eroilor. După operaţia de 9 ore doctorii au încercat tot ce s-a putut. Au reuşit să îi fixeze, să zic aşa, piciorul dar vasele de sânge nu au făcut faţă, iar la câteva ore familia a fost chemată să îşi dea acordul pentru amputarea membrului stâng. Acum, la ora asta, starea ei este stabilă, dar şansele sunt 50%-50% să nu apară complicaţii sper din suflet să treacă cu bine peste perioada critică. Este la terapie intensivă sub observaţia permanentă a doctorilor. Va mulţumesc din suflet în numele ei şi al familiei mele pentru gândurile bune şi solidaritatea voastră."

Floreştenii s-au mobilizat şi strâng bani pentru femeie.  Donatiile se pot face in urmatoarele locatii: Piata Agroalimentara Floresti, Floraria Ayana D'Amaris (strada Eroilor, vis-a-vis de Brutarie), Market  Florilor, Farmacia Arlanda (Florilor/Cetatii). 

Detalii accident.

Comenteaza