Dosar penal pentru blocul ilegal de pe Bucureşti

Dosar penal pentru blocul ilegal de pe Bucureşti
Procedurile de începere a urmăririi penale împotriva investitorului Awwad Jamal au fost iniţiate luni, a anunţat ieri Primăria Cluj-Napoca.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a început urmărirea penală împotriva lui Awwad Jamal, cel care construieşte ilegal un bloc de locuinţe pe strada Bucureşti nr. 4. Primarul Sorin Apostu a declarat ieri că a primit informaţia printr-o adresă oficială a Parchetului. Edilul a trimis schisori deschise parlamentarilor şi instituţiilor statului în luna octombrie, prin care le cerea să nu închidă ochii la acest caz.

Pe rolul instanţelor există mai multe acţiuni formulate de inspectorii Serviciului control urbanism din cadrul Poliţiei Comunitare: acţiune de obligare la desfiinţare, cu termen în data de 14 aprilie 2011, ordonanţă preşedinţială care avea ca termen data de 21 octombrie (acţiunea nu figurează pe listele Judecătoriei Cluj - n. red.), plângerea contravenţională depusă de iordanianul Awwad Jamal, cu termen în data de 29 octombrie 2010 (amânată pe 19 noiembrie - n. red.). Având în vedere faptul că acţiunile din instanţă stagnau, iar iordanianul Awwad Jamal construieşte în continuare fără autorizaţie, primarul a trimis în luna octombrie scrisori deschise către Parchet, parlamentarii clujeni, dar şi alte autorităţi, pentru a le atrage atenţia asupra situaţiei paradoxale de la Cluj-Napoca, unde se construieşte fără autorizaţie şi fără ca nimeni să poată interveni.

Awwad Jamal a început lucrările la imobilul de pe strada Bucureşti în vara acestui an fără autorizaţie. El a fost amendat şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă cu 26.000 de lei pentru că pe şantier lucrau muncitori angajaţi fără forme legale. Iordanianul a motivat că s-a apucat de construit pentru că a investit 200.000 de euro în teren şi nu a mai putut aştepta să fie “plimbat” de Primărie până să primească autorizaţia. “Nu putem fi acuzaţi de imixtiune, avînd în vedere că Parchetul a dispus începerea urmăririi penale împotriva celui care construieşte ilegal un bloc pe strada Bucureşti. Este un semn de normalitate”, a menţionat edilul.

Municipalitatea a primit în această săptămână o adresă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca drept răspuns la scrisoarea deschisă trimisă de primar în data de 14 octombrie 2010 privind lucrările ilegale la imobilul de pe strada Bucureşti nr. 4. Adresa specifică faptul că au fost iniţiate procedurile de începere a urmăririi penale în data de 8 octombrie 2010, numărul dosarului fiind 6521/P/2010. Infracţiunea cercetată intră sub incidenţa prevederilor articolului 24 din Legea nr 50/1991: “Constituie infracţiuni următoarele fapte: executarea, fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control; întocmirea ori semnarea proiectelor tehnice, precum şi a proiectelor pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii pentru alte specialităţi decât cele certificate prin diplomă universitară. Infracţiunile prevăzute se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei”.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au informat ieri că au primit şi o adresă de la E.ON Gaz, în care se precizează că furnizorul de utilităţi nu va permite racordarea imobilului ilegal la reţeaua de gaze decât cu respectarea legislaţiei. “Inspectoratul de Stat în Construcţii a trimis, de asemenea, o adresă prin care anunţa Primăria că a constatat neconformităţi referitoare la prevederile Legii 10/1995 privind calitatea lucrărilor în construcţii, a dispus oprirea imediată a lucrărilor şi a aplicat o amendă de 12.350 de lei”, au mai afirmat reprezentanţii municipalităţii.

Construieşte ilegal pentru că durează prea mult să obţină autorizaţie

Awwad Jamal a explicat reporterilor ZIUA de CLUJ, în urmă cu mai mult timp, că s-a apucat de construit pentru că a investit 200.000 de euro în teren şi nu a mai putut aştepta să fie “plimbat” de Primărie până să primească autorizaţia. De asemenea, iordanianul a afirmat şi că vechea construcţie aflată pe terenul de pe Bucureşti nr. 4 - o casă pe care a demolat-o - era aproape lipită de blocul vecin şi acoperea geamurile acestuia până la etajul II. Comisia de urbanism din cadrul Primăriei i-a respins proiectul pe motiv că “nu respectă retragerile faţă de vecinătăţi şi regulile de construire ale zonei”. În ceea ce priveşte amenda pentru munca la negru, investitorul a susţinut că muncitorii lucrează în contul unei datorii pe care o avea un prieten către el.


Comenteaza