Dosar penal pentru că a împuşcat o potârniche
- Scris de Ziua de Cluj
- 24 Feb 2014, 15:21
- Eveniment
- Ascultă știrea
"În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că în data de 28.12.2013 a avut loc o acţiune de vânătoare organizată pe un fond de vânătoare din zona municipiului Gherla, fiind autorizată strict vânătoarea de mistreţi şi vulpi. Cu toate acestea, bărbatul de 39 de ani a tras cu arma asupra unui stol de potârnichi, împuşcând un exemplar din această specie", se arată într-un comunicat remis de IPJ Cluj.
În cauză poliţiştii efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracțiunilor de "braconaj cinegetic", faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 alin.1 lit.b din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic şi "uz de armă letală", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 343 alin.1 din Codul Penal cu aplicarea art. 38 alin.1 din Codul Penal în condiţiile art. 5 din Codul Penal.