Dosarul Uioreanu a ieşit din camera preliminară. Care este primul termen de judecată

Dosarul Uioreanu a ieşit din camera preliminară. Care este primul termen de judecată
Dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a ieşit din camera preliminară şi a fost trimis spre judecată, pe fond, la Tribunalul Cluj.

Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj a respins toate excepțiile invocate de avocați și a dispus începerea judecății în dosarul de corupţie în care sunt cercetaţi, printre alţii, Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, informează clujust.ro. Primul termen de judecată va fi la data de 12 februarie.

"Noi am reclamat că judecătorul de cameră preliminară de la Tribunal a hotărât fără participarea părților, așa cum Curtea Constituțională a decis ulterior. Decizia Curții este legală. A fost la latitudinea judecătorului dacă trimite dosarul înapoi la judecătorul de cameră preliminară de la Tribunal sau nu. La unele instanțe din țară s-a mers pe această practică. Urmează să primim termen la Tribunalul Cluj", a explicat avocata lui Uioreanu, Smaranda Bara.

În acest caz, termenul de 60 de zile pentru camera preliminară din Noul Cod de Procedură penală a fost depăşit de mult, întrucât dosarul a fost trimis de DNA Cluj la instanță în 23 iunie 2014.

După mai multe încercări eşuate ale avocaţilor celor trei de a înlocui măsura arestului preventiv cu cea de arest la domiciliu, Curtea de Apel a decis în 12 noiembrie 2014 să le accepte cererea.

Comenteaza