DSP Cluj: Atenţie la consumul de ciuperci! Un copil, adus în comă la Spitalul de Copii

DSP Cluj: Atenţie la consumul de ciuperci! Un copil, adus în comă la Spitalul de Copii
Direcţia de sănătate publică a judeţului Cluj îi sfătuieşte pe clujeni să evite consumul de ciuperci de origine necontrolată. În anul 2011, cinci copii au fost spitalizaţi pentru intoxicatie cu ciuperci la Cluj. În urmă cu o săptămână, un copil în vârsta de 9 ani din judeţul Satu Mare a fost internat la Spitalul de Urgentă pentru Copii Cluj-Napoca.

Ciupercile pot fi comercializate doar în următoarele locuri: pieţe de desfacere "en gros", pieţe şi hale desemnate în acest scop de către autorităţile locale, unităţi comerciale a căror autorizaţie de funcţionare cuprinde şi desfacerea ciupercilor sau în alte locuri desemnate în acest scop de către autorităţile locale.

Simptomele intoxicaţiilor cu ciuperci pot să apară după o perioadă de incubaţie scurtă- minim 15 minute, maxim 3ore sau după o perioadă de incubaţie lungă- cel puţin 12 ore de la consumul ciupercilor şi se manifestă prin scăderea tensiunii arteriale, halucinaţii, tulburări nervoase, salivaţie abundentă, dureri abdominale, greţuri, vărsături, tulburări gastrointestinale, micşorarea pupilei, transpiraţii, icter , hemoragii, afecţiuni hepatice.

Pentru prevenirea incidentelor provocate de consumul de ciuperci de origine necontrolată, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj recomandă:

- consumul exclusiv de ciuperci din cultură şi nu din flora spontană a pădurilor
- achiziţionarea ciupercilor numai din surse autorizate
- să nu achiziţionaţi ciuperci de la persoanele care le comercializează pe marginile de drum sau în locuri neautorizate
- în cazul apariţiei simptomelor de intoxicaţie vă veţi prezenta urgent la Unităţile de Primiri Urgenţe din spitale sau vă adresaţi Serviciului de Ambulanţă.

 

 

 

Etichete
Comenteaza