DSP: Creşte numărul infecţiilor cu gripă în Cluj

DSP: Creşte numărul infecţiilor cu gripă în Cluj
Creşte numărul infecţiilor cu gripă la Cluj, cu mai bine de cinci procente într-o săptămână, relevă o analiză a Direcţiei de Sănătate Publică.

DSP arată că evoluţia "se încadrează în paternul sezonier de evoluţie al anului anterior" şi că numărul total de gripă şi alte infecţii respiratorii ajunge acum, în Cluj, la 3.442. Săptămâna trecută numărul infecţiilor era de 3.265.

Două dintre cazurile de gripă au fost confirmate cu virusul gripal AH1pdm09 şi respectiv tip B, după ce bolnavilor le-au fost prelevate probe ce au fost trimise la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. În urmă cu şase zile o clujeancă în vârstă de 79 de ani a fost internată la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase cu diagnosticul de bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC), insuficientă respiratorie acută şi viroză cu alură gripală. Femeii i-au fost prelevate probe pentru etiologia gripală, suspiciune confirmată de Institutul Cantacuzină Bucureşti cu virus gripal AH1pdm09. Acum pacienta prezintă o evoluţie staţionară.

DSP arată că morbiditatea prin infecţii respiratorii acute este în uşoară scădere faţă de săptămâna precedentă. "Cazurile de gripă evoluează în forma medie şi severă la cazurile internate şi la persoanele aflate în grupele de risc la gripă, preponderent la persoanele neprotejate cu vaccin gripal", arată DSP.

Etichete
Comenteaza