E festival la Bonțida, vine ploaia! COD GALBEN la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:01
- Eveniment
- Ascultă știrea
Meteorologii anunță ploi zilele acestea, astăzi în zona de munte, mâine în tot județul Cluj.
COD GALBEN. Interval de valabilitate: 17 iulie, ora 12 – 17 iulie, ora 21
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ
Vineri (17 iulie), în cea mai mare parte a zonei montane, în nordul și estul Olteniei, nordul Munteniei, sud-vestul și estul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50...70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1...3 cm). În intervale scurte de timp (1...3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.
COD GALBEN. Interval de valabilitate: 18 iulie, ora 12 – 18 iulie, ora 22
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ
Sambata (18 iulie), în cea mai mare parte a zonei montane, în vestul Transilvaniei, sudul Banatului, nord-estul Olteniei, nord-vestul Munteniei și al Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de 50...70 km/h) și grindină de mici și medii dimensiuni (1...3 cm). În intervale scurte de timp (1...3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.


