E plin de festivaluri la Cluj! Când și unde va avea loc cel al geamgiilor

E plin de festivaluri la Cluj! Când și unde va avea loc cel al geamgiilor
| Foto: apuseni.info

În satul clujean Bociu, situat la poalele Vlădesei, localitate ce păstrează urmele puternicei comunități de geamgii care exista aici odinioară, va avea loc, în perioada 22-23 iulie 2023, Festivalul Geamgiilor.

Evenimentul, organizat de Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT), instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, împreună cu Primăria și Consiliul Local Mărgău, Parohia Ortodoxă Bociu și Parohia Greco-Catolică Bociu, va cuprinde spectacole folclorice, întâlnirea fiilor satului, dar și lansarea unui film documentar-etnografic despre geamgiii din Bociu și limba gumuțească.

Festivalul va debuta sâmbătă, 22 iulie, la ora 17:00, cu un spectacol folcloric, susținut de tineri interpreți clujeni. Pe scena amplasată la intrarea în sat vor evolua: Amalia Chiper Iurian, Andreea Ciupe, Adelina Boita, Adela Burcă, Larisa Gurzău, Dragoș Câmpean, Ana Maria Mariș, Adelina Pavel, Alesia Rus și Delia Toderici. Jocurile tradiționale vor fi prezentate de membrii Ansamblului folcloric ,,Șoimii Carpaților” din Florești.

De la ora 20:00, va fi lansat filmul documentar-etnografic „Geamgiii și limba gumuțească”, realizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Filmul prezintă pe unul dintre ultimii geamgii din sat, dar și pe un urmaș al său. Totodată, aduce amănunte despre „limba de sticlă”, așa cum mai este numită limba gumuțească, limbă care a atras atenția unor lingviști ce au descoperit că își are originile la finalul secolului al XIX-lea, fiind direct legată de apariția meseriei de geamgiu.

Seara se va încheia cu jocul satului, în acompaniamentul grupului instrumental „Băndașii de la Cluj”. Totodată, un recital la taragot va fi susținut de Nelu Gabor, iar cei prezenți se vor bucura de interpreții bănățeni Roxana Mag și Mircea Știopon.
A doua zi, duminică, la ora 13:00, se va desfășura o paradă a portului popular, dar și întâlnirea fiilor satului. Manifestarea va continua cu un spectacol folcloric susținut de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj, conducerea muzicală prof. dr. Ovidiu Barteș, alături de Aurel Tămas și Băndașii de la Cluj, Mirela Mănescu Felea, Maria Golban Șomlea, Mihaela Grindean, Florina Trif, Ionuț Candrea, Ioana Petran și Dana Purcel.

Pe scenă vor urca și membrii Ansamblului folcloric „Cununa Apusenilor” din Gilău. Festivalul Geamgiilor de la Bociu va fi prezentat de Adriana Irimieș, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, împreună cu Grigore Sâmboan, consultant artistic CJCPCT Cluj.

Interesanta meserie de geamgiu era itinerantă și presupunea plecarea din sat spre mari orașe de dincolo de Carpați, cărând în spate tolba cu sticle, în căutarea clienților cărora să le fie schimbate geamurile sparte. Încovoiați de spate, căci tolba putea cântări până la 50 de kg, geamgiii au colindat zeci de ani țara în lung și-n lat ca să își câștige existența.

În prezent, familii din comunitate se reîntorc în sat, de sărbători, și obișnuiesc să vorbească la masă în gumuțească. Sunt conștiente de valoarea acestei particularități a zonei, care trebuie transmisă mai departe, pentru ca limba să nu dispară odată cu ei.

E plin de festivale la Cluj! Când și unde va avea loc cel al geamgiilor

Comenteaza