Ea e din Burundi, el clujean. S-au cunoscut în Congo şi au un club de yachting la Tarniţa, unde deschid şi pensiune

Diane Inamahoro este din Burundi, dar trăiește în Cluj de 9 ani și este mediator intercultural și expert în cooperare internațională pentru dezvoltare și migrație.

''Ştefan a salutat-o înainte să urce în autobuz, i-a povestit cu ce se ocupă şi că e din România. Apoi i-a lăsat numărul de telefon. Zece zile mai târziu, ea s-a hotărât să îl sune şi s-au întâlnit. Cu timpul, Ştefan i-a cunoscut şi familia, cu care s-a înţeles de minune, iar lucrurile mergeau bine între ei.  După facultate, Diane început un stagiu la un institut de poliţie, ceva mai departe de oraşul ei. Voia să afle şi dacă Ştefan avea să fie constant în ciuda distanţei. A fost. Mergea 32 de km, cu bicicleta, din Bujumbura ca să o vadă pentru o oră. Când a venit vremea să plece, Ştefan i-a spus: “Eu mă duc acasă. Nu vii cu mine?”. Nu i-a fost uşor să ia decizia de a pleca, într-o ţară cu o cultură complet diferită, departe de familie, dar îl avea alături pe Ştefan şi tocmai terminase facultatea. Şi-a zis că e tânără şi că e un moment potrivit să încerce ceva complet diferit'', scria, în 2017, http://smartwoman.hotnews.ro.

Aşadar, Cei doi au ajuns în România în 2012. Au patru copiii împreună şi un club de yachting la Tarniţa: ''Suntem o tânără familie multiculturală, cu două fete și doi băieței mici pe care tare mult îi iubim și pe care încercăm să îi creștem în spiritul respectului și dragostei pentru oameni, natură și mișcare. Ne plac liniștea din natură, mâncarea bună și sporturile outdoor pe uscat, pe zăpadă și pe apă. Yachting Club Tarnița este o inițiativă familială prin care dorim să punem oamenilor care gândesc ca noi la dispoziție acest spațiu pentru a fi cu familia și prietenii, pentru a practica sporturi nautice. Inițiem copiii mici pe velierele Optimist și adulții pe iolele Laser, Trainer și Jeton''.

Yachting Clubul oferă caiace și stand up paddle spre închiriere și ocazia de a practica yachtingul cu iole. La plajă sunt binevenite şi familii cu bebeluşi.

  • Caiac sit in Feel Free Atlantis 14 – 25 lei / oră
  • Caiac Riot Quest 10 – 25 lei / oră
  • Caiac sit in white water – 25 lei / oră
  • Caiac sit on top single – BIC Ouassou – 25 lei / oră
  • SUP 10’6 Tao Surf TT – 40 lei / oră
  • Optimist – 100 lei / zi -un velier pentru o persoană, cu o singură velă si este destinat copiiilor până la vârsta de 15 ani. 
  • Klepper Trainer – 100 lei / zi- poate fi navigat de una sau două persoane. Are o velă principală și un fock.
  • Acces la plajă – 40 lei / persoană / zi

Deşi oferă cazare, în cabana lor, prin site-ul airbnb, luna trecută, familia Roman a depus actele pentru a ridica la Someşul Cald o pensiune agroturistică.

Comenteaza