Ţeapa imobiliară “Baciu-Residential”: zeci de plângeri penale

Ţeapa imobiliară “Baciu-Residential”: zeci de plângeri penale
O femeie de 55 de ani s-a ales cu plângeri penale de la cumpărătorii unor apartamente ce trebuiau predate în noiembrie 2008.
Ansamblul imobiliar prezentat în 2008 sub denumirea “Baciu-Residential”, ce trebuia să cuprindă şase blocuri, este la momentul actual doar o fundaţie părăsită. Între timp, unii clienţi au chemat-o în judecată pe Eleonora Pop, cea care le-a vândut locuinţele la stadiul de proiect. O tânără a câştigat irevocabil procesul, însă nu are ce executa de la “investitorul” imobiliar. Pe numele lui Pop au fost depuse până în prezent 12 plângeri penale.

Eleonora Pop scotea la vânzare în primăvara lui 2008 apartamente cu 1-3 camere în ansamblul “Baciu-Residential”, situat pe strada Nouă din localitatea Baciu. Doi ani mai târziu, circa 30 de cumpărători încercau să recupereze banii daţi pe apartamente în faza de proiect, numai că Pop s-a făcut nevăzută şi nu deţine bunuri care să acopere sumele pierdute de oameni. Tânăra Aura Rus este unul din clienţii care au chemat-o în judecată pe Eleonora Pop, obţinând o sentinţă irevocabilă de rezoluţiune contract şi obligare a pârâtei la restituirea celor 36.500 de euro daţi pe apartament. “În 2008 am fost la şantier şi se lucra, era şi arhitectul acolo. La două săptămâni după ce am plătit, s-a închis şantierul şi a rămas aşa cum se vede şi azi. Am sentinţă şi am început procedurile de executare încă din februarie 2010, dar încă nu am primit nici un leu”, a spus Rus.

Clienţii Eleonorei Pop spun că nu au mai reuşit să dea de aceasta de peste un an. “A dispărut şi ea şi fiul ei, Norin Păuşan, care o ajuta în afacere”, ne-a spus un cumpărător. Reporterii ZIUA de CLUJ au sunat la numerele celor doi, însă Eleonora Pop are telefonul închis, iar în locul lui Păuşan ne-a răspuns o femeie care a precizat că dispune de număr de un an şi că nu are legătură cu Clujul. Sursele ZIUA de CLUJ spun că Pop deţine pe numele ei doar două maşini, mărcile Jaguar şi BMW, şi că are investiţi un milion de euro în terenuri, banii provenind din vânzarea apartamentelor “fictive” din “Baciu-Residential”. La Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj au fost înregistrate până acum 12 plângeri penale pe numele Eleonorei Pop, aceasta fiind singurul vânzător din contractele oamenilor.

Proiect cu 240 de apartamente


Managerul proiectului “Baciu-Residential”, Eleonora Pop, declara în presă în 2008 că o mare parte dintre locuinţe vor fi date în folosinţă până la sfârşitul anului 2009, primele chiar în noiembrie 2008. Proiectul era prevăzut pe o suprafaţă de 14.600 mp şi cuprindea şase imobile separate, fiecare imobil având câte trei scări. În total, trebuiau să fie 240 de apartamente, cumpărătorii putând opta pentru locuinţe de 1-3 camere şi penthouse-uri cu lift interior. Clienţii au fost momiţi cu reduceri substanţiale în cazul achiziţionării apartamentelor cu plata integrală în avans.


Comenteaza