Eclipsa de lună i-a fermecat pe clujeni

Eclipsa de lună i-a fermecat pe clujeni
Mii de oameni au urmărit miercuri seara la Observatorul Astronomic sau de pe dealurile din jurul Clujului eclipsa totală de lună, mai spectaculoasă decât se aşteptau mulţi curioşi.

Fenomenul a reunit un număr-record de spectatori la Observatorul clujean, peste 350 de oameni care au admirat cerul până la ora 02:00.

După o zi în care la Cluj se vorbea despre eclipsă peste tot, pe banca din faţa blocului, în autobuz şi în presă, după căderea întunericului punctele în care aşteptatul fenomen era mai vizibil au început să fie luate cu asalt de oameni de toate vârstele. Unii au mers în Făget, alţii pe Cetăţuie ori pur şi simplu în grădină sau pe balcon. La Observatorul Astronomic platoul din faţă s-a aglomerat încă din jurul orei 21:00, deşi deschiderea fusese anunţată pentru 21:30. Au fost amplasate instrumente de observare a cerului atât la intrarea în clădire, cât şi sus, pe acoperiş, de unde întreaga desfăşurare a "minunii" de pe cer a fost proiectată pe un ecran pentru cei aflaţi în curtea instituţiei. De asemenea, evoluţia lunii a fost transmisă şi pe internet.

"Nu am mai văzut nici o eclipsă prin instrumente specializate, niciodată. Am auzit de la radio că se întâmplă în seara asta şi am urcat din Hasdeu până aici", a mărturisit Dan, unul dintre cei prezenţi miercuri seara la Observator. Băiatul şi-a mobilizat câteva colege de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", care au venit şi ele din căminul unde sunt cazate, în Complexul Observator. "Avem examen mâine, dar am hotărât să venim şi să stăm aici cât durează eclipsa", a spus Iulia, colega studentului. "Aşa ceva nu o să mai vedem curând. E şi aproape de noi, aşa că nu am stat mult pe gânduri", a completat Adina, altă tânără din grup.

Chiar şi cu ochiul liber, luna cuprinsă de umbra Pământului a fost un spectacol cum rar poţi vedea. Luna a apărut brusc de după acoperişuri şi a urcat pe bolta cerească aproape văzând cu ochii, timp în care cercul de umbră care o acoperea creştea progresiv. Satelitul natural al Pământului a fost acoperit complet după ora 23:00, pentru ca în jurul orei 01:00 fenomenul să se fi încheiat. Vizibilitatea a fost foarte bună, mai ales după ora 22:00, potrivit cercetătorului Liviu Mircea, de la Observatorul Astronomic Cluj.

"Au venit peste 350 de oameni, care au stat la noi până pe la ora 02:00. După eclipsă am făcut un tur de vizualizare prin aparate a altor corpuri cereşti care se văd în perioada asta. Este o cifră-record, cea mai mare de după ce am început să organizăm evenimente pentru public, din ianuarie 2008. Noi ne aşteptam la vreo 200 de oameni", a precizat cercetătorul. Un alt grup, de aproximativ 100 de persoane, a urmărit fenomenul de la Observatorul din Feleac. "O echipă de-a noastră s-a ocupat de publicul de acolo. Vizibilitatea era mai bună pe Feleac, aşa că au avut o căutare mai mare şi pe internet, de acolo, au fost cam 1.000 de vizitatori", a punctat Liviu Mircea. O eclipsă similară însă celei de astăzi va mai avea loc abia peste patru ani, în 28 septembrie 2015, iar un asemenea fenomen astronomic se petrece doar o dată sau de două ori într-un deceniu, potrivit specialistului.

 

 

Comenteaza