News alert Update Incident GRAV la Colegiul Național "George Coșbuc" din Cluj-Napoca. O elevă a căzut de la etaj

Incident GRAV la Colegiul Național "George Coșbuc" din Cluj-Napoca. O elevă a căzut de la etaj

O elevă de la Colegiul Național "George Coșbuc" din Cluj-Napoca a căzut de la etajul clădirii liceului.

Evenimentul a avut loc în urma cu puțin timp. Fata a fost găsită în lateralul clădirii colegiului.

Potrivit ISU Cluj, pompierii de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente pentru a oferi sprijin unei minore căzute de la înălțime în proximitatea Colegiului Național "George Coșbuc".

"Minora de 14 ani, conștientă și cooperantă, a fost transportată la spital de către un echipaj SAJ. La fața locului s-a deplasat o autospecială", a mai precizat ISU Cluj.

Din primele informații, ar fi vorba despre o elevă din clasa a VIII-a, care s-ar fi prăbușit de la etajul 3 al clădirii. 

UPDATE: "La data de 16 martie a.c., în jurul orei 10.05, polițiștii au fost sesizați despre faptul că la Colegiul Național „George Coșbuc” din municipiul Cluj-Napoca, o persoană ar fi căzut de la un etaj al clădirii.

Din primele date, polițiștii au constatat că este vorba despre o elevă în vârstă de 13 ani, care ar fi căzut de la etajul 3, aceasta fiind găsită în proximitatea clădirii.

Tânăra a fost transportată la o unitate medicală pentru investigații de specialitate.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi clarificate toate împrejurările în care s-a produs evenimentul", au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

 

 

Comenteaza