Eliberarea suspecţilor din cazul “Jaf la BT”, refuzată a doua oară

Eliberarea suspecţilor din cazul “Jaf la BT”, refuzată a doua oară
Avocaţii tinerilor arestaţi preventiv de aproape 15 luni în dosarul jafului de la Banca Transilvania se gândesc la strămutarea cazului de la Cluj.

Dezamăgire imensă pentru părinţii tinerilor Andrei Hosu şi Bogdan Baciu ieri, la Curtea de Apel. Această instanţă a anulat pentru a doua oară în decurs de o lună hotărârea de punere în libertate a inculpaţilor luată de judecătorul de la tribunal, care judecă dosarul pe fond. Avocaţii au susţinut ieri că a expirat mandatul de arestare preventivă în data de 2 aprilie, numai că reprezentanţii Curţii de Apel spun că mandatul a fost înnoit în 8 martie pentru 60 de zile.

Magistraţii Curţii de Apel au admis ieri recursul Parchetului împotriva hotătârii tribunalului din 29 martie, prin care se înlocuise măsura arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi localitatea. O hotărâre similară a fost dată de tribunal în 28 februarie, numai că a fost anulată ulterior, în 8 martie, de către Curtea de Apel.

Avocaţii tinerilor inculpaţi au susţinut ieri că ultimul mandat de arestare preventivă emis de tribunal a expirat în 2 aprilie şi că recursul parchetului ar fi fără obiect. "Măsura a fost luată pe 1 februarie şi, teoretic, expira în 2 aprilie. La termenul din 28 martie nu s-a menţinut această măsură pentru încă 60 de zile", a spus avocatul Tiberiu Ban. Numai că, potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, judecătorul Claudia Ilieş, cele 60 de zile se calculează de la ultima decizie a Curţii de Apel, în acest caz din data de 8 martie. "Atunci, Curtea de Apel nu a trimis cauza spre rejudecare, ci a admis recursul Parchetului şi s-a substituit instanţei de fond, menţinând starea de arest preventiv pentru 60 de zile, deci până în luna mai", a explicat Ilieş.

După al doilea refuz al Curţii de eliberare a suspecţilor, avocaţii acestora se gândesc la strămutarea dosarului de la Cluj. "Sigur că ne gândim. Există această oportunitate, pe care o analizăm, dar încă nu sunt mandatat în acest sens", a precizat avocatul Tiberiu Ban. Cei doi acuzaţi, Andrei Hosu şi Bogdan Baciu, le-au spus ieri magistraţilor, în susţinerea cererii de punere în libertate, că doresc să petreacă sărbătorile pascale în sânul familiilor lor.

"Nu mai suportăm să stăm închişi de atâta vreme pentru ceva ce nu am făcut", a spus Hosu. Cei doi tineri se află după gratii din 13 ianuarie 2010, iar toţi martorii din dosar au fost audiaţi de instanţa de fond. Aceasta aşteaptă expertiza ADN de la un institut din Germania, pentru a fi comparată cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de la dosar, în care se precizează că profilele genetice ale celor doi inculpaţi se regăsesc în microurmele prelevate din interiorul băncii. Aceasta este, de altfel, cea mai puternică probă a Parchetului în acest caz. Potrivit procurorilor, Andrei Hosu şi Bogdan Baciu sunt autorii jafului armat din data de 13 februarie 2009 de la agenţia Băncii Transilvania din Mănăştur.

 

Comenteaza