EVENIMENT. Şase familii evacuate în Sic din cauza alunecărilor de teren

EVENIMENT. Şase familii evacuate în Sic din cauza alunecărilor de teren
Un număr de 17 persoane au fost evacuate în comuna clujeană Sic în această după-masă din cauza unor alunecări de teren cauzate de inundaţii. O familie a refuzat evacuarea.
Este vorba de şase gospodării şi o anexă, care au fost afectate de apă.Toate cele şase familii au fost evacuate din locuinţe şi se află la rude. Din totalul familiilor aflate în situaţie de urgenţă, trei familii au fost evacuate din locuinţe împreună cu bunurile ce le aparţineau, alta a fost evacuată fără bunuri, iar o altă familie a refuzat evacuarea, informează Instituţia Prefectului Cluj. "Li se va cere să-şi asume în scris că refuză evacuarea", a spus purtătorul de cuvânt al instituţiei, Anca Stănescu.

O a şasea familie a fost cazată în incinta Primăriei, unde li s-a dat o cameră, potrivit lui Stănescu.
Comenteaza