Eveniment special de Ziua Femeii la Turda: Cum te poți înscrie
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:49
- Eveniment
- Ascultă știrea
Primăria Turda a anunțat deschiderea oficială a înscrierilor pentru un eveniment special dedicat Zilei Femeii, care va avea loc în data de 7 martie, la Centrul Multifuncțional Turda.
Evenimentul, intitulat „Pentru Ea: O Voce, o forță, o schimbare”, este gândit ca o experiență dedicată femeilor care își doresc să se dezvolte, să se conecteze și să se inspire reciproc.
Participantele vor avea parte de paneluri de discuții pe teme relevante, sesiuni de networking cu femei inspiraționale, dar și de momente relaxante, cu food & drinks, surprize și premii. Organizatorii promit o atmosferă în care curajul, vulnerabilitatea, succesul și echilibrul vor fi în prim-plan.
Programul începe la ora 11:30, cu sesiunea de check-in și welcome coffee, urmând ca evenimentul propriu-zis să debuteze la ora 12:00.
Participarea este gratuită, însă înscrierea este obligatorie, iar locurile sunt limitate. Persoanele interesate își pot rezerva locul printr-un mesaj privat sau prin e-mail, la adresa pr@primariaturda.ro.













