EXCLUSIVITATE. Un milionar clujean din Top 300 Capital a încercat să-și salveze nepoții de la urmărirea penală

EXCLUSIVITATE. Un milionar clujean din Top 300 Capital a încercat să-și salveze nepoții de la urmărirea penală
Nepoții omului de afaceri s-au făcut vinovați de ultraj. Ei au bruscat și înjurat vineri doi agenți de poliție.

Omul de afaceri Vasile Onaca, patronul unui abator și al unul lanț de magazine, a încercat să intervină pe lângă polițiști pentru ca nepoții săi, Mircea și Adrian, să nu fie trimiși pentru cercetări la Parchet. El a sunat la polițiști pentru a le pune o pilă rudelor sale, însă fără succes, potrivit unor surse ziuadecj.ro. Nepoții după frate ai lui Onaca au fost acuzați de ultraj, după un episod petrecut vineri, pe strada Avram Iancu.

În jurul orei 9.37, un echipaj de poliţie rutieră a oprit un autoturism condus de Mircea Onaca, din cauză că numărul de înmatriculare din partea din spate a vehiculului nu era conform cu standardele prevăzute de OUG nr. 195/2002.

În timpul întocmirii procesului verbal de contravenţie, nepotul lui Onaca le-a adresat polițiștilor injurii şi expresii jignitoare la adresa poliţiştilor. Unul dintre agenţi a ridicat numărul de înmatriculare de pe autoturism, conform prevederilor legale, dar Mircea Onaca a pornit mașina, pentru a-l împiedica să facă acest lucru. Mai mult, l-a lovit cu portiera pe celălalt agent.

Mircea Onaca a fost scos din mașină și imobilizat, dar au intervenit fratele său, Adrian, și prietena acestuia, care i-au bruscat pe polițiști. Mircea a scăpat fugind pe strada Baba Novac, dar apoi a revnit la mașină. El a manifestat un comportament violent pe durata întregului episod.

Frații Mircea, de de 33 ani, şi Adrian Onaca, de 28 ani, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj. Parchetul a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore a suspecţilor, ulterior fiind prezentaţi Judecătoriei Cluj-Napoca, cu propunere de arestare preventivă.

Faţă de aceştia instanţa a aplicat măsura interdicţiei de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 zile.

Vasile Onaca (51 de ani) este pe locul 28 în topul celor mai bogați clujeni, realizat de revista Capital. Este cotat cu o avere de 12-13 milioane de euro, obţinută din comerţ şi imobiliare. Onaca este unic asociat al unei societăţi care deține o hală de creştere a păsărilor pentru carne, o fermă de găini ouătoare, un laborator de patiserie, sere pentru plante ornamentale, precum și o reţea de 15 magazine. Cifra de afaceri anuală a firmei conduse de Onaca este de 35,1 milioane de euro.

Comenteaza