Video Foto Exerciţiu pentru cartiere mai prietenoase în Cluj. Picnic pe Canalul Morii

Exerciţiu pentru cartiere mai prietenoase în Cluj. Picnic pe Canalul Morii
| Foto: Radu Pădurean

O echipă de tinere arhitecte cu inițiativă a lucrat cu vecinii din zona Scorţarilor – Parcul Farmec (cartierul Mărăşti din Cluj-Napoca) într-un proces de consultare care a imaginat moduri în care spațiul dintre blocuri ar putea fi mai bine folosit împreună.

Primul experiment de reorganizare de cartiere s-a concretizat, duminică, într-un picnic intitulat sugestiv “Verde pe Canalul Morii”.

Poza noua 07.05.2018

Concret, vecinii au fost invitaţi la socializare şi o masă comună pe petecul de verdeaţă din spatele Parcul Farmec, pe ritmurile celor mai îndrăgite şlagăre româneşti (Dr. Dj. Arh. Le Xi), iar micuţii au putut participa la jocuri și boardgames (cu ajutorul Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca), teatru de păpuși ("Insomnia" - pregătit și interpretat de Orsolya Gál) şi la proiecţia animaţiei Țestoasa Roșie (cu spijinul Cinemobilul).

“În cartierele din Cluj sunt multe spații verzi nefolosite și vrem să le arătăm vecinilor că prin implicare, aceste spații verzi se pot utiliza la un potențial mult mai mare”, explică tinerele arhitecte care, anterior evenimentului de duminică, şi-au pus pe foaie ideile, au făcut planşe care să ilustreze cum anume va fi transformată zona, au bătut la uşile clujenilor din cartier, i-au întrebat ce le lipseşte şi ce i-ar convinge să petreacă mai mult timp în spaţiile verzi de lângă casă şi i-au întrebat dacă vor să se implice în implementarea proiectului.

Iniţiativa a fost pe placul unor vecini, care chiar au dat o mână de ajutor la construirea obiectelor de mobilier temporare, iar alţii le-au mulţumit organizatorilor şi le-au lăsat sugestii scrise pe panoul “de feedback” instalat în perioada picnicului.

Poza noua 07.05.2018

Poza noua 07.05.2018

Podul care a împărţit cartierul în două

Nu toţi locatarii zonei au fost la fel de plăcut impresionaţi de schimbările produse în cartier, un nou pod peste Canalul Morii fiind “mărul discordiei”. Este vorba despre un pod de lemn, ceva mai lat decât actuala pasarelă peste firul de apă şi care dă exact în Parcul Farmec.

Are autorizaţie de la primărie şi caracter temporar, însă cei câţiva vecini sunt de neînduplecat. Sunt îngrijoraţi de gălăgia “de sub geam” produsă de cei care îl vor traversa zilnic, astfel că s-au pus pe strâns semnături pentru demolarea acestuia... în mijlocul spectacolului de teatru pentru copii. Conflicul a fost rapid aplanat, chiar de către alţi vecini.

Poza noua 07.05.2018

Poza noua 07.05.2018

Verde pe Canalul Morii, ce vizează regândirea zonei Scorţarilor – Parcul Farmec, este unul din proiectele finanţate de Fondul de Inovare Culturală (FIC), lansat în 2017 de Centrul Cultural Clujean. Pentru faza de implementare, echipa organizatoare a primit o finanţare de 5.000 de euro şi a beneficiat de o echipă de specialiști în legislație, siguranța circulației, management public și mobilitate, în arhitectură și design, evenimente și producție, în antreprenoriat și organizare comunitară şi în dezvoltare software.

Membrii echipei "Verde pe Canalul Morii" sunt Larisa Bucătariu, Iunia Buricescu, Ana-Maria Cosma, Anda Gheorghe, Edith Heczei, Alexandra Lucaci, Anca Moldovan şi Miruna Moldovan. Ei au ţinut să le mulţumească voluntarilor şi riveranilor care au ajutat la implementarea proiectului. 

Poza noua 07.05.2018

La finalul perioadei de experimente temporare, rezultatele vor fi înmânate primăriei pentru a constitui o sursă de inspirație pentru un proiect de îmbunătățire a spațiului public în cartier.

Alte două proiecte finanţate în 2018 prin FIC prevăd regândirea străzii Molnar Piuariu din Mărăşti şi strada Bucegi - pârâul Calvaria din Mănăştur.

"Prima provocare vizează tema mobilității, iar propunerile au în vedere schimbarea modului în care sunt folosite în prezent spațiile comune din zonele vizate de proiect (străzi, parcări, intersecții, trotuare, spații verzi, garaje, garduri, front de apă); promovarea unui stil de viață activ și în armonie cu preocupările riveranilor; creșterea utilizării facilităților din cartier (spații comerciale, spații de sport și agrement) în detrimentul celor din centrul orașului", transmiteau reprezentanţii CCC la lansarea FIC.

FIC în 2018: studiu de trafic, conferinţă de bune practici în administraţia locală şi accelerator de proiecte

În 2018, FIC va realiza și un proiect rezultat din analiza datelor de trafic din Cluj. În cadrul proiectului se vor defini și dezbate o suită de proiecte experimentale la nivel de oraș pe tema viitorului pieței muncii, pentru a redacta un proiect ce va fi depus spre finanțare prin programul european Urban Innovative Actions. Nu în ultimul rând, va vea loc o nouă ediție a "Conferinței de bune practici în administrația locală" și va demara un accelerator de proiecte de inovare socială în oraș.

Comenteaza