Falşi inspectori OJPC au “invadat” judeţul

Falşi inspectori OJPC au “invadat” judeţul
Clujenii sunt avertizaţi să îi legitimeze cum se cuvine pe cei care pretind că reprezintă Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC).

“Am avut mai multe semnale din judeţ asupra verificărilor la firme ale unor indivizi care se dau drept inspectori de-ai noştri, persoane care fac verificări şi pretind apoi bani ca să nu aplice amenzi”, a declarat Mircea Radu, directorul OJPC.

Fenomenul a fost reclamat la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj. “Îi sfătuim pe operatorii economici să nu cedeze în faţa unor persoane care nu se legitimează”, a afirmat oficialul clujean. Respectivii “inspectori” sunt, potrivit lui Mircea Radu, de la Asociaţiile de Consumatori, care fac parte din primăriile unor oraşe din judeţ, însă aceste structuri au cu totul alte activităţi, “apă, canal sau altele care ţin de urbea locală”. “Primim zeci de reclamaţii în acest sens despre asociaţii pe care lumea le confundă cu OJPC”, a mai avertizat directorul oficiului.

Comenteaza