Fără animale la circ! Marş în centrul Clujului

Fără animale la circ! Marş în centrul Clujului
Mai mulţi iubitori de animale îi cer primarului Emil Boc să interzică primirea de spectacole de circ cu animale pe raza municipiului Cluj-Napoca. Un marş pe această temă este programat astăzi, de la ora 18.00. Punct de întâlnire: Monumentul Memorandiștilor.

''Deocamdată România nu se află în rândul țărilor civilizate care au interzis circurile cu animale și primirea de spectacole de acest gen pe teritoriul țării, cum ar fi: Cipru, Grecia, Malta, Bolivia, (au interzis total national animalele în circuri) Austria, Bosnia and Herzegovina, Croatia, Slovenia, Columbia, Costa Rica, El Salvador, Panama, Paraguay, Peru, Singapore, Israel and Mexico (au interzis naţional animalele sălbatice în circuri), urmând ca Belgia, Bulgaria, Irlanda, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Portugalia, Suedia, India, Ecuador, Estonia, Ungaria, Polonia, Norvegia, Spania, UK, USA, Canada, Argentina, Brazilia, Chile și Australia să interzică majoritatea animalelor sălbatice, a unor anumite specii, a animalelor locale, a animalelor sălbatice nou-născute sau înterziceri locale.

Invităm oamenii din Cluj-Napoca, de diferite vârste şi profesii, să participe la eveniment, și să semneze la fața locului un model de scrisoare prin care să cerem primarului din Cluj să interzică primirea de spectacole de circ cu animale pe raza municipiului Cluj-Napoca", se arată într-un comunicat remis presei. 

Acest eveniment survine în urma declanșării unui puternic incendiu într-o hală ce adăpostea animale de la Circul Globus din București, în data de 12 ianuarie 2017. 11 animale au murit: 4 pisici, 2 porcușori vietnamezi, 2 tigri și 3 câini.

Pe internet s-a realizat o petiție pentru interzicerea folosirii animalelor sălbatice în circuri pe teritoriul Romaniei. S-au strâns aproape aproximativ 59.000 semnături până la ora actuală. 

Comenteaza